Amenzi usturătoare în Capitală! Oamenii legii au descoperit mai multe nereguli

Publicat: 04/07/2020 | 22:50

La data de 03 iulie a.c., 105 polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București împreună cu specialiști din cadrul altor instituții au descoperit nereguli la mai multe cluburi, terase, baruri și restaurante din Capitală, iar ca urmare a acțiunii desfășurate au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 174.800 de lei. De asemenea s-a acționat și în trafic, fiind controlate 103 autovehicule care  efectuau transport de persoane.

În noaptea dintre 03 spre 04 iulie a.c, polițiștii Capitalei, împreună cu polițiști ai Poliției Locale București, reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București și comisari ai Comisariatului Pentru Protecția Consumatorilor București au desfășurat o acțiune în vederea verificării respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19, precum și pentru respectarea altor acte normative în vigoare.

În urma acțiunii ce a vizat 64 de societăți comerciale din Municipiul București, echipele mixte de control au aplicat  81 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 174.800 de lei, din care 12 sancțiuni contraventionale pentru nerespectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Totodată, la un local au fost descoperite și retrase de la consum aproximativ 30 de kg produse alimentare de origine animală care nu prezentau elemente de identificare. (CITEȘTE ȘI: CUM ÎȘI ALEGEA „VICTIMELE” CEL MAI MARE FALSIFICATOR DE BANI DE PLASTIC DIN LUME. A ÎNCERCAT SĂ ÎȘI „SCOATĂ” IUBITA, DAR EA LE-A POVESTIT TOTUL ANCHETATORILOR)

Echipele de control au descoperit la un club din Sectorul 3, care avea activitatea suspendată temporar și nu avea autorizație de funcționare, că în incinta localului se desfășoară activități comerciale. În acest caz au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală 57.500 lei, iar ca măsura complementară s-a menținut suspendarea activității. De asemenea polițiștii vor face demersuri în vederea identificării tuturor sumelor de bani încasate în perioada suspendării pentru  a fi confiscate.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, nerespectarea legislației privind  protecția consumatorilor precum și pentru abateri de la normele din domeniul sănătății publice și încălcarea legislației privind paza și protecția bunurilor

Tot ieri, în intervalul orar 15:00-19:00 polițiștii Capitalei împreună cu ingineri specialiști din cadrul Registrului Auto Român și I.S.C.T.R. au acționat și în zona stațiilor de taxi din sectorul 4, fiind verificate microbuzele care transportă persoane pe rutele preorășenești. (VEZI ȘI: EL ESTE UNUL DINTRE ABSOLVENȚII CARE AU LUAT 10 PE LINIE LA BAC 2020. LA VÂRSTA MAJORATULUI, SEBI ARE DEJA PROPRIA AFACERE ȘI… „E NEVOIE DE O REVOLUȚIE ÎN SISTEM”)

Această acțiune a avut ca scop  verificare modului de respectare a actelor normative  în vigoare și descurajarea persoanelor care nu respectă măsurile de prevenire  a răspândirii virusului Covid 19, precum și verificarea stării tehnice a vehiculelor, fiind aplicate 43 de amenzi de peste 22.500 de lei, iar ca măsuri complementre au fost reținute 16 certificate de înmatriculare precum și un permis de conducere.

 

This browser does not support the video element.