Autoritățile din Constanța au dat amenzi uriașe în ultimele zile pe litoral. Iată ce nereguli grave au fost constatate pe plajele de la malul Mării Negre.
Inspectorii Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanța au mers în control pe plajele din stațiunile din Constanța și i-au sancționat aspru pe cei care nu au respectat clauzele din contractul încheiat cu ABADL.
În șase zile, s-au dat 28 de amenzi în valoare totală de 542.500 de lei, în urma a 124 de controale efectuate. De asemenea, au fost aplicate 269 de măsuri cu termene de remediere a deficiențelor constatate, scrie DC News.
„Din păcate în timpul controalelor trebuie să ținem cont de PUZ-ul fiecărei stațiunii care aparține de un anumit UAT, iar PUZ-ul diferă de la o stațiune la alta. De exemplu, în stațiunea Mamaia operatorii de plajă au voie cu piscine semiîngropate, iar turiștii și localnicii au voie să facă plajă cu accesoriile proprii, de tipul prosoapelor, cearceafurilor, etc pe o suprafață de 30% care este situată în partea din spate a plajei, adică în zona apropiată de promenada falezei și departe de apă. Nu dorim să aplicăm amenzi și să reziliem contracte, dar se pare că litera legii nu are nici un fel de impact asupra unora dintre operatorii de plajă care nu respectă clauzele din contracte”, a spus directorul A.B.A. Dobrogea-Litoral, Bogdan Bola.
În urma controalelor efectuate au fost identificate o serie de neconformități, cele mai frecvente fiind:
– extinderi ale beach-barurilor, rezultând o suprafață construită mai mare decât cea prevazută în PUZ și în actul adițional la contractul de închiriere a sectorului de plajă;
– neasigurarea unei suprafețe de plajă, conform prevederilor art. 18 si 19 din Ordinul MDRT nr. 1204/2010, pentru turiștii cu accesorii proprii (zona de plajă destinată plajei pe nisip);
– nerespectarea distanței de 5 m între linia apei și primul rând de șezlonguri, în vederea asigurării accesului cu utilaje pentru efectuarea lucrărilor mecanizate de întreținere a plajelor;
– amplasarea de beach-baruri neprevăzute în P.U.Z. și nici în contractul de închiriere – 38 construcții ilegale;
– amplasarea unor dotări de agrement neprevăzute în P.U.Z. (saltele elastice, instalații corzi elastice);
– număr insuficient de recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitatea turistică.