Amenzi pe bandă rulantă. Polițiștii au controlat peste 250 de trenuri CFR. Au descoperit mulți călători fără mască de protecție
Sute de călători au fost amendați miercuri. Autoritățile au realizat controale în peste 250 de trenuri CFR, pentru a verifica daca sunt respectate regulile de combatere a răspândirii noului virus.
Poliţiştii de la transporturi au dat peste 400 de amenzi călătorilor din peste 250 de trenuri CFR. Au fost efectuate mai multe controale, în urma cărora au fost descoperiți cetățeni care nu purtau mască de protecție sau au încălcat alte restricții prevăzute în contextul pandemiei.
Purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare. (CITEȘTE ȘI: FOCAR DE COVID-19 LA CFR CONSTANȚA! O PERSOANĂ A DECEDAT, IAR ALTE TREI SE AFLĂ ÎN SPITAL. A FOST DEMARATĂ O ANCHETĂ EPIDEMIOLOGICĂ)
„Până la jumătatea zilei, au fost verificate peste 250 de trenuri de călători şi 225 de staţii de cale ferată. Au fost aplicate 484 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 415 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19″, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Amenzi în valoare de 120.570 de lei
În timpul controalelor, poliţiştii au legitimat 1.120 de persoane și au depistat doi urmăriţi, doi minori lipsiţi de supraveghere şi au surprins în flagrant delict două persoane bănuite de furt.
Valoare totală a amenzilor aplicate este de 120.570 de lei. (VEZI ȘI: MASCA DE PROTECȚIE A DEVENIT OBLIGATORIE ȘI ÎN SPAȚIILE DESCHISE DIN BUCUREȘTI. DE CÂND SE DAU AMENZI PENTRU NERESPECTAREA ACESTEI REGULI)
„Totodată, au mai fost aplicate şi 40 de sancţiuni la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 10 la HG nr. 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române şi 19 la alte acte normative”, arată sursa citată.