În județul Ilfov au fost date amenzi pe bandă rulantă. Polițiștii au organizat filtre și i-au sancționat pe toți cei care nu au respectat regulile. În județul Ilfov au fost dat peste 250 de amenzi.
În cele 11 localităţi aflate în carantină în judeţul Ilfov a fost ziua amenzilor. Dacă în primele zile autoritățile doar i-au avertizat pe cei care încălcau regulile, acum au trecut la fapte. Se pare că principala regulă ce a fost încălcată a fost cea a purtării măștii de protecție, mulți dintre cei amendați nepurtând-o corespunzător. (CITEȘTE ȘI: CREȘTE NUMĂRUL LOCALITĂȚILOR CARE INTRĂ ÎN CARANTINĂ! OTOPENI, POPEȘTI-LEORDENI ȘI ALTE PATRU LOCALITĂȚI VOR INTRA ÎN CARANTINĂ DE SÂMBĂTĂ SEARĂ)
Peste 250 de localnici vor plăti aproape 30 de mii de lei pentru că nu aveau sau nu purtau corect masca. Amenzi au primit şi cei care nu şi-au completat declaraţiile pe propria răspundere pentru a ieşi din case. Reprezentanţii primăriei susţin că mulţi localnici vor respecta măsurile, doar de teama amenzilor.
„După ce primesc un avertisment sau o amendă cei mai mulţi nu mai uită. De cele mai multe ori, în momentul când simţi o amendă, începi să fii mai responsabil.”, a declarat Laurenţiu Ivanescu, comitetul local situaţii de urgenţă Popeşti Leordeni.
Aceeași situație a fost întâlnită și în cele opt localități carantinate din jurul municipiului Constanța. Polițiștii au organizat filtre și au oprit multe mașini, lucru ce a dus la formarea ambuteiajelor. În oraşul Constanța, intrarea dinspre localitatea Valu’ lui Traian a fost blocată de mașini pe zece kilometri. (VEZI ȘI: CE TREBUIE SĂ COMPLETEZI ÎN DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE, DACĂ TRECI PRINTR-O LOCALITATE ÎN CARANTINĂ)
Municipiul Constanța şi opt localităţi din judeţ sunt în carantină din cauza ratei mare de infectare cu SARS-COV-2. Luni, în judeţ au fost date 130 de amenzi, în valoare totală de 50 de mii de lei. Sancţiuni au fost date şi în zona de vest a ţării. În Lugoj, de pildă, au fost 36 de amenzi.