Amenintati cu penalizari de Copos! A incheiat sedinta cu „Sa le fie rusine!”

De: Cancan
Publicat: 24/03/2012 | 00:00
Patronul Rapidului este hotarat sa-si sanctioneze financiar jucatorii in cazul in care rezultatele dezastruoase vor continua si in partidele urmatoare.

Infrangerea de pe teren propriu in fata gruparii Ceahlaul Piatra Neamt i-a pus capac lui Copos. Imediat dupa finalul partidei, patronul Rapidului, insotit de Ion Taban, presedintele Consiliului de Administratie, au discutat aproximativ 20 de minute cu antrenorii si jucatorii. Copos si-a pus la zid fotbalistii, le-a reprosat lipsa de daruire, precum si jocul slab din acest inceput de an. „Sa le fie rusine!”, a spus bossul de la ANA la finalul sedintei. Copos se gandeste serios sa-i penalizeze financiar pe jucatori, in cazul in care rezultatele slabe vor continua, iar partida cu FC Brasov din etapa viitoare a devenit capitala pentru buzunarele jucatorilor din Grant. De asemenea, urmatoarele trei partide sunt decisive si pentru Razvan Lucescu. Giulestenii vor avea un program infernal in care vor intalni pe FC Brasov si Dinamo in campionat, respectiv FC Vaslui in semifinalele Cupei Romaniei.