Elevii și profesorii Liceului Catolic din Timișoara au fost evacuați, miercuri, din unitatea de învățământ, după ce la numărul unic de urgență 112 a fost primit un apel prin care s-a anunțat că în clădire a fost plasată o bombă.
Nu mai puțin de 500 de elevi și profesori de la Liceul catolic Gerhardium din municipiul Timișoara au fost evacuați, rapid, din unitatea de învățământ, după un apel la 112 care anunța că în clădire ar fi fost pusă o bombă.
(VEZI AICI: LICEUL ION BARBU, EVACUAT DUPĂ O ALERTĂ CU BOMBĂ)
“Politistii timisoreni au fost sesizati, prin apel 112, cu privire la faptul ca, la un liceu din Timisoara, s-ar afla o bomba. A fost evacuat personalul din liceu, iar politistii Sectiei 1 Timisoara, impreuna cu pirotehnistii din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale Timis, efectueaza verificari, pentru a stabili daca se confirma cele sesizate. De asemenea, la fata locului se afla si un echipaj ISU Banat”, a transmis IPJ Timis, citat de opiniatimisoarei.ro.
La fața locului, potrivit protocolului, au ajuns mai multe echipaje de poliție și pompieri, trupe antitero cu câini special dresați pentru a depista bombele.
Potrivit lui Cosmin Hogea, inspectorul şcolar general adjunct, 485 de elevi şi 70 de profesori au fost evacuați. În zonă, circulația rutieră a fost oprită. După verificări, s-a stabilit că a fost vorba de o alarmă falsă. Oamenii legii caută, în prezent, să identifice persoana care a anunțat că în liceul respectiv a fost amplasată o bombă.