Precizările de mai sus sunt valabile şi pentru persoanele care deţin un autoturism achiziţionat în leasing” arată MAE.
Citește și: TAXĂ NOUĂ PENTRU ȘOFERII CARE INTRĂ ÎN BULGARIA. CE SE VA ÎNTÂMPLA CHIAR LA GRANIȚĂ
O vacanță care trebuia să fie de vis s-a transformat într-un coșmar pentru Andreea, o tânără româncă aflată în vizită la Istanbul. După ce a ajuns în Turcia cu mașina sa personală, aceasta a fost oprită de poliția rutieră într-un control de rutină, iar situația a luat o turnură neplăcută. Deși se afla pe locul pasagerului, polițiștii au solicitat o procură pentru șoferul care conducea vehiculul. Din lipsa acestui document, oamenii legii au decis să confiște mașina.
Tot mai mulți români aleg să călătorească în Turcia cu mașina personală, mai ales de când s-a introdus posibilitatea de a intra în țară doar cu buletinul, fără a mai fi nevoie de pașaport. Acest lucru a facilitat considerabil deplasările, făcând Turcia o destinație preferată pentru vacanțe. Drumul cu mașina oferă o flexibilitate mai mare în planificarea călătoriilor și permite explorarea unor regiuni mai puțin accesibile prin alte mijloace de transport.
Citește și: AMENDĂ NOUĂ PENTRU ROMÂNII DE LA BLOC. 3.000 DE LOCALNICI AU FOST SANCȚIONAȚI DEJA
Deși Andreea a încercat să explice că era proprietara mașinii și că se afla la fața locului, autoritățile nu i-au oferit nicio dovadă scrisă referitoare la confiscarea vehiculului, susținând că legislația turcă permite ridicarea mașinilor în astfel de cazuri. Comunicarea a fost extrem de dificilă, tânăra neînțelegând limba, fiind nevoită să recurgă la Google Translate pentru a înțelege ce i se spune.
”Ieri am ajuns în Istanbul cu mașina personală, dar la volan se afla altă persoană (eu fiind în dreapta șoferului). La vamă, ne-au verificat pe amândoi și ne-au lăsat să trecem, fără vreo altă observație.
Aseară, am fost opriți de un echipaj de la poliția rutieră (noi fiind pe aceleași locuri în mașină). Șoferul a fost amendat pentru că nu conducea cu procura de la proprietar, iar mie, proprietarului, mi-a fost ridicată mașina, fără nicio dovadă scrisă, deși am cerut expres să îmi dea.
Cu cei de la poliție nu m-am putut înțelege decât puțin, prin Google Translate. Pe scurt, mi-au spus că îmi ridică mașina, că nu îmi pot da nicio dovadă scrisă, că nu știu unde va fi dusă și nu îmi pot spune cât va dura până o voi putea lua înapoi. Am sunat la consulat, dar cei de acolo mi-au spus că aceasta este legislația turcă și cam atât. Mi-au dat doar câteva numere de telefon ale unor traducători care nu răspund și m-au certat că am îndrăznit să părăsesc spațiul UE fără temele făcute.
Azi, la aproape 24 de ore de la ridicarea mașinii, am reușit să aflu locația ei cu ajutorul aplicației de pe telefonul propriu.”, a povestit Andreea pe un grup de Facebook.
Cu ajutorul consulatului român, Andreea a reușit în cele din urmă să își recupereze vehiculul. Totuși, până atunci, a fost obligată să plătească o amendă usturătoare, care a inclus și taxele de import pentru mașină, ajungând la o sumă de peste 3.000 de euro. Șoferul care conducea vehiculul a fost amendat, la rândul său, pentru lipsa procurii.
„Am achitat amenda și apoi am mers din nou la vamă în Istanbul cu dovada plății. Un funcționar de acolo ne-a întrebat cine va lua mașina. Știind că am procura legalizată și apostilată, am răspuns că șoferul care a fost oprit la volan va lua și conduce mașina. Deși consulul, traducătorul, eu și șoferul am fost de față și am prezentat procura, mi-au spus că risc același lucru dacă ne oprește poliția rutieră. Adică reluarea coșmarului. Așa că am mai stat o perioadă bună de timp la vamă, pentru a refăcut cererea de restituire a mașinii pe numele șoferului, pentru a putea ieși din Turcia.”, a mai povestit tânăra.
Dacă doriți să călătoriți în Turcia cu un autovehicul care este condus de altcineva decât proprietarul acestuia, autoritățile vamale turce vor permite intrarea doar după prezentarea unor documente specifice. Acestea includ actele mașinii, alături de asigurarea internațională tip carte verde. De asemenea, este necesară o împuternicire (procură) din partea proprietarului vehiculului, fie persoană fizică sau juridică, tradusă în limba turcă, care să permită conducerea mașinii din România în Turcia și înapoi.
”În cazul în care călătoriţi în Turcia cu un autovehicul condus de către o altă persoană decât proprietarul acestuia, intrarea în Turcia va fi permisă de către autorităţile vamale turce numai după prezentarea următoarelor documente:
Documentele autovehiculului, inclusiv asigurarea internaţională tip carte verde. Împuternicire (procură), tradusă în limba turcă, din partea proprietarului autoturismului (persoană fizică sau juridică), pentru a putea conduce autoturismul respectiv din România în Turcia şi retur. Atenţie! Procura trebuie să fie tradusă de către un traducător autorizat, autentificată la notar şi apostilată. Pentru autoturismele închiriate, trebuie să prezentaţi contractul de închiriere şi traducerea acestuia în limba turcă, legalizată şi apostilată.
Precizările de mai sus sunt valabile şi pentru persoanele care deţin un autoturism achiziţionat în leasing” arată MAE.
Citește și: TAXĂ NOUĂ PENTRU ȘOFERII CARE INTRĂ ÎN BULGARIA. CE SE VA ÎNTÂMPLA CHIAR LA GRANIȚĂ