Amendă de 270.000 de euro! Cum a reușit un șofer român pe camion să ia o sancțiune colosală, în Franța
Un român de 32 de ani a reușit să ia o amendă colosală în Franța! Șoferul de camion nu doar că s-a ales cu o sancțiune în valoare de 270.000 de euro, ci trebuie să ispășească și patru ani de închisoare. În vehicul au fost descoperite, într-o ascunzătoare, substanțe interzise! Iată detaliile mai jos, în articol.
Un român în vârstă de 32 de ani, care activa ca șofer de camion în Franța, a fost arestat în data de 16 februarie 2023. Bărbatul se afla în zona Tavel, din sudul Franței, iar oamenii legii au descoperit, în vehiculul pe care îl conducea, nu mai puțin de 50 de kilograme de canabis. Românul a avut o „ascunzătoare” în camionul plin cu legume!
„Pachet” complet: condamnare la închisoare, amendă uriașă și interdicție!
Substanțele interzise au fost depistate, imediat, de câinele de la vamă. La scurt timp, oamenii legii au intervenit și au făcut „captura”, apoi l-au reținut pe românul de 32 de ani. Bărbatul a declarat că ar fi fost prima oară când s-a implicat în traficul de substanțe interzise. Conducea camionul respectiv de șapte ani. Marți, pe 21 februarie 2023, bărbatul a fost adus în fața unei instanțe. Inițial, s-a cerut o amendă vamală în valoare de 500.000 de euro și o pedeapsă de șase ani de închisoare.
După propunerea procurorului adjunct, judecătorul a decis ca românul să fie condamnat la patru ani de închisoare și să plătească o amendă vamală în valoare de 270.000 de euro. De asemenea, pe lângă condamnarea în spatele gratiilor și amenda colosală pe care a primit-o, bărbatul în vârstă de 32 de ani a primit și o interdicție pe teritoriul Franței, timp de zece ani, arată stiridiaspora.ro.
Sursă foto: Colaj Pixabay