Amber Heard, prima declarație după ce a pierdut procesul cu Johnny Depp: ”Nu-mi pasă ce crede cineva despre mine!”
Actriţa Amber Heard a declarat că este extrem dezamăgită de decizia Tribunalului din Fairfax, Virginia, în favoarea fostului ei soţ, Johnny Depp, în procesul de defăimare intentat de acesta. Actrița spune că procesul nu a fost corect, pentru că a avut parte de o mediatizare negativă în social media, însă înțelege de ce juriul a dat verdictul și oamenii simt că îl cunosc.
În primul ei interviu de la pierderea bătăliei juridice, Amber spune că înțelege de ce juriul a ajuns la un verdict în favoarea actorului. Ea a făcut declarațiile, conform The Mirror, la Today’s Savannah Guthrie, iar interviul urmează să fie difuzat marți și miercuri pe NBC.
”Chiar înțeleg. Este un personaj în la modul în care consideră că aceasta a contribuit la verdictul juriului. Nu-mi pasă ce crede cineva despre mine sau ce judecăți vreți să faceți despre ceea ce s-a întâmplat în intimitatea casei mele, în căsnicia mea, în spatele ușilor închise”, spune Amber, potrivit Mediafax.
”Dezamăgirea pe care o simt astăzi este dincolo de cuvinte”
„Dezamăgirea pe care o simt astăzi este dincolo de cuvinte. Am inima frântă pentru că muntele de dovezi încă nu a fost suficient pentru a rezista puterii şi influenţei disproporţionate ale fostului meu soţ. Sunt şi mai dezamăgită de ce înseamnă acest verdict pentru alte femei. Este un pas în spate. Întoarce ceasul într-o perioadă în care faptul că o femeie vorbeşte însemna că va fi umilită public. Ne întoarce la ideea că violenţa împotriva femeilor nu trebuie să fie luată în serios.
VEZI ȘI: AMBER HEARD LE APRINDE IMAGINAŢIA BĂRBAŢILOR! CUM S-A POZAT FOSTA SOŢIE A LUI JOHNNY DEPP
Cred că avocaţii lui Johnny au reuşit să determine juriul să treacă cu vederea problema cheie a libertăţii de exprimare şi să ignore dovezile care au fost atât de concludente încât am câştigat în Marea Britanie. Sunt tristă că am pierdut acest proces. Dar sunt şi mai tristă de faptul că pare că am pierdut un drept pe care credeam că îl am ca americancă – de a vorbi liber şi deschis”, a postat pe rețelele de socializare Amber Heard, după rostirea verdictului.
Sursa foto: Instagram