Amber Heard nu va mai juca în continuarea filmului Aquaman? Ce spune actrița

Publicat: 16/06/2022 | 23:06

După ce Johnny Depp a ieşit învingător în procesul foarte mediatizat intentat fostei sale soţii Amber Heard, zvonurile au început să umble în cetatea filmului. 

Foarte mulți s-au grăbit să creadă că aceasta își va pierde rolul în filmul Aquaman 2. În urma unui reacțiilor dure pe care le-a strâns în spațiul virtual, publicația Just Jared a prezentat că actrița, în vârstă de 36 de ani, nu va mai apărea în filmul Aquaman 2, chiar dacă filmările au fost deja realizate.

De altfel, se pare că Warner Bros ar fi „testat filmul”, iar mai multe voci susțin că aceasta a fost eliminată din producția cinematografică, fiind necesare mai multe refilmări cu un alt actor.

Aceste afirmații au fost imediat comentate de către un purtător de cuvânt a lui Heard, care a oprit orice zvon asupra eliminarea clientului său din film.

„Zvonurile continuă așa cum au fost din prima zi – inexacte, insensibile și ușor nebunești”, a transmis purtătorul de cuvânt al lui Amber Heard.

Actrița a pierdut procesul cu fostul său soț

Foarte recent, procesul Heard – Depp s-a încheiat, iar juriul a decis că actrița de la Hollywood se face răspunzătoare pentru defăimarea fostului ei soț prin intermediul unui articol despre agresiunea sexuală la care ar fi fost supusă.

Aceasta a fost obligată de către juriu să-i plătească lui Johnny peste 10 milioane de dolari în daune compensatorii și peste 5 milioane de dolari în daune punitive.

VEZI ȘI: AMBER HEARD LE APRINDE IMAGINAŢIA BĂRBAŢILOR! CUM S-A POZAT FOSTA SOŢIE A LUI JOHNNY DEPP

Chiar și așa, Johhny Depp a amintit că acest caz nu a fost despre bani, ci despre imaginea sa, care a fost puternic pătată de acuzațiile false pe care fosta lui soție le-a realizat.

Sursa foto: Instagram