Judecat pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită, Alin Cocoş nu s-a mai prezentat la antrenamentele şi partidele echipei CS Electrica Bucureşti şi a ales să pună ghetele în cui.
Fotbalul românesc s-a despărţit de cel mai bogat, mai cunoscut şi mai monden jucător din… liga a IV-a. Alin Cocoş, căci despre el este vorba, s-a retras din „sportul rege”. Fiul omului de afaceri Dorin Cocoş era legitimat la CS Electrica Bucureşti, grupare care activează în al patrulea eşalon. Evolua pe postul de fundaş dreapta, iar în turul campionatului a jucat în toate partidele. A bifat alte două meciuri din retur şi gata! (VEZI AICI: Sexoasa Orlanda are ambiţii ascunse. I-a ”suflat” iubitul Ginei Pistol iar acum visează să fie…vedetă TV!)
În ultimele două luni, Alin nu s-a mai prezentat la antrenamente şi a lipsit de la toate partidele. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a aflat că, recent, el i-a anunţat pe foştii săi colegi că renunţă la cariera de fotbalist. Dezamăgit, probabil, că nu a prins contractul mult visat în străinătate. De precizat că fiul lui Dorin Cocoş a mai fost sunat de colegii şi de persoanele din staff-ul lui CS Electrica, însă nu s-a mai prezentat la echipă şi a ales să se retragă.
Aflat sub control judiciar în dosarul retrocedărilor ilegale, Alin Cocoş a solicitat judecătorilor, în octombrie 2015, să-i accepte plecarea din ţară, deoarece este fotbalist şi are oportunitatea de a semna un contract în străinătate.
“Ne spunea că are oferte de la multe formaţii de afară, din Germania, Franţa… Noi credem că totul a fost o cacealma. A dorit să plece în străinătate, iar dacă lucrurile se complicau şi mai mult în România, avea în plan să dispară definitiv. Asta credem noi. La banii pe care îi are, tatăl lui i-ar fi găsit o echipă anonimă în străinătate şi să poată pleca, astfel, legal din România”, au dezvăluit, pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, surse din anturajul lui Alin Cocoş.
În perioada junioratului, Cocoş Jr. a fost legitimat la Dinamo, dar n-a confirmat. În sezonul 2005-2006, el s-a aflat în lotul Unirii Urziceni, sub comanda lui Costel Orac, în L2. Ultima formaţie pentru care a evoluat a fost CS Electrica, în Liga a IV-a. Fiul lui Dorin Cocoş s-a făcut remarcat mai mult în lumea mondenă, nu pe terenul de fotbal. În prezent, are o relaţie cu Monica Orlanda, cu care s-a cuplat imediat după despărţirea de Gina Pistol. (CITEŞTE ŞI: Gina Pistol a dezvăluit motivele despărţirii de Alin Cocoş: ”Nu sunt femeie de lăsat!”)