În ultima vreme, Prințul Harry și Meghan Markle au fost în centrul atenției, după ce au apărut zvonuri potrivit cărora mariajul lor nu mai este la fel ca la început, astfel că varianta divorțului ar putea fi luată în calcul. Cu toate acestea, chiar dacă au afișat o relație perfectă în spațiul public, cei doi ar fi avut parte de probleme în cuplu încă de la început. Potrivit presei internaționale, fiul cel mic al Regelui Charles ar fi înșelat-o pe fosta actriță.
Prințul Harry și Meghan Markle s-au cunoscut în anul 2016. Nu după mult timp, cei doi au decis să facă pasul cel mare și să se căsătorească. Cei doi au demonstrat cât de mult se iubesc, după ce au renunțat la titlurile regale și au plecat departe de familia regală, pentru a duce o viață liniștită.
Cu toate acestea, lucrurile nu au fost atât de roz la început. În perioada în care el și fosta actrița erau la început, încă în stadiul de cunoaștere, Prințul Harry ar fi înșelat-o pe Meghan cu modelul Sarah Ann Macklin.
CITEȘTE ȘI: Porecla bizară pe care Regele Charles i-a pus-o lui Meghan Markle. Cum îi spune soției Prințului Harry
Potrivit presei britanice, fiul cel mic al Regelui Charles ar fi avut o scurtă idilă cu modelul Sarah Ann Macklin. Cei doi s-au cunoscut la o petrecere privată, iar Prințul Harry i-a cerut numărul, apoi totul s-a încheiat cu o aventură.
„În primele etape ale relației sale cu Meghan, se credea că Harry s-a întâlnit cu modelul Sarah Ann Macklin.
S-au întâlnit la o petrecere privată, i-a luat numărul și a bombardat-o cu sms-uri. Dar s-a dovedit a fi doar o aventură.
Sunt destul de diferiți. Ea duce o viață foarte curată și abia bea, iar în acest sens erau pe o altă lungime de undă. Harry a fost puțin evaziv cu ea”, ar fi dezvăluit jurnaliștii de la Panorama Web.
Mai mult decât atât, potrivit informațiilor apărute în presa internațională, tot atunci existau suspiciuni cu privire la relația pe care o încheiase Meghan Markle cu celebrul bucătar Cory Vitiello.
„A existat și o confuzie cu privire la faptul dacă Meghan s-a despărțit sau nu la acea vreme de iubitul ei, cu care era împreună de doi ani, bucătarul celebru Cory Vitiello.
Așa că se crede că atât Markle, cât și Harry au fost sinceri la început în privința întâlnirii cu alte persoane, dar după chimia dintre ei, ar fi decis să fie exclusivi.
La rândul ei, Sarah și-a continuat cariera de model și nutriționist după ce s-a încheiat întâlnirea cu Prințul Harry, devenind o personalitate influentă pe rețelele sociale”, potrivit sursei citate.