Amalia Năstase, detalii din mariajul cu Răzvan Vasilescu: „Așa arată un bărbat că iubește o femeie”

De: Cancan
Publicat: 14/02/2022 | 21:57

Amalia Năstase și actualul său soț, Răzvan Vasilescu s-au căsătorit în 2016, iar împreună au un băieţel. Cei doi formează un cuplu fericit, însă problemele şi momentele dificile nu au ocolit povestea lor de dragoste. Cu toate acestea, au demonstrat că dragostea poate învinge orice obstacol.

În cadrul unui interviu recent pentru paginadepsihologie.ro, Amalia Năstase și Răzvan Vasilescu au au dat detalii din căsnicia lor. Vedeta a recunoscut că partenerul său o răsfaţă, ba mai mult a mărturisit că sarcinile casei nu se împart în mod egal. Din acest motiv îi este recunoscătoare soţului său.

„La noi este o relație unde Răzvan face mai multe lucruri pentru Amalia decât face Amalia pentru Răzvan. Doar iubirea e la fel, în rest, Răzvan aduce apa Amaliei când îi e lene să se ducă la bucătărie, Răzvan merge la cumpărături, Răzvan face cel mai bun grătar, cele mai bune cocktailuri etc. Nu suntem deloc egali în sarcinile casei, pentru că așa arată un bărbat că iubește o femeie, o răsfață la maxim”, a declarat Amalia Năstase.

CITEŞTE ŞI: NOUA DIETĂ PE CARE AMALIA NĂSTASE O URMEAZĂ. VREA SĂ SLĂBEASCĂ 15 KILOGRAME

De asemenea, Răzvan a dezvăluit cum reuşesc să se relaxeze după o zi încărcată.

„Discuțiile târzii de la sfârșitul zilei în care vorbim despre noi, ne amintim momente și ne redescoperim continuu. E momentul în care punem tot ce e în jur pe pauză și ne întoarcem la „noi”. Ce face Amalia pentru mine? Tot ce nu pot face eu pentru mine!”, a spus Răzvan Vasilescu.

Ce spune Amalia Năstase despre provocările din viața de cuplu

În ceea ce priveşte provocările prin care au trecut în relaţia lor, Amalia Năstase a explicat: „Am trecut prin foarte multe împreună, de la pierderea oamenilor dragi până la sacrificii pentru copii și eșecuri în business și am trecut peste ele tocmai pentru că ne iubim”.

Şi partenerul vedetei a povestit faptul că încercările din viaţa lor nu au fost deloc puţine, însă aceste momente i-au unit mai mult.

„În cazul nostru, au fost multe, așa cum spune și Amalia; de la eșecuri în business până la cele mai grele momente în care am pierdut oameni dragi. Dar pentru că au fost multe, de aceea suntem și așa puternici împreună”, a explicat Răzvan Vasilescu.

 

Sursă foto: Instagram