Mihai Neșu continuă să fie un simbol care, în timp și grație timpului, și-a schimbat menirea, dar și-a păstrat „De ce-ul”. La un moment dat părea că viața i-a dat Cartonaș Roșu, însă Bichonul (așa cum era el poreclit pe vremea în care făcea spectacol pe terenul de fotbal) a trecut de VAR grație Divinității și astăzi trăiește și onorează MINUNEA vieții.
Mihai Neșu își amintește încă cu drag și recunoștință de perioada în care fotbalul îi era tot. A jucat la Steaua București și la FC Utrecht. A fost fundaș stânga și uneori extremă stânga. Pe 29 martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, pentru că a făcut parte din lotul echipei FC Steaua București care obținuse până la acea dată calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006. În 2008, s-a transferat la echipa olandeză, FC Utrecht unde a jucat titular în toate meciurile din tur din primul sezon și a primit distincția de „cel mai bun fundaș stânga din Eredivisie” în fața unor nume precum Giovanni van Bronckhorst, Sebastian Pocognoli sau Urby Emanuelson. A acumulat opt selecții în echipa națională a României.
În ciuda evoluției sale din cariera sportivă, Mihai Neșu are o altă misiune pe Pământ, iar ea a început pe 10 mai 2011, atunci când paradigma s-a schimbat totalmente și definitiv. În ziua aceea, fotbalistul s-a accidentat grav la un antrenament al echipei sale, FC Utrecht. În urma coliziunii cu un coleg de echipă, Alje Schut, Neșu a căzut la pământ, incapabil să miște de la gât în jos. Transportat de urgență la spital, Neșu a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală și a fost operat imediat. În următoarele luni, Neșu a reînceput să vorbească, apoi a început recuperarea medicală și și-a recâștigat parțial controlul asupra brațului drept. Pe 18 ianuarie 2012, a susținut prima sa conferință de presă de după accident, când a anunțat că va înființa o fundație care să ajute copiii români cu dizabilități. Aceasta este misiunea lui pentru care SE ROAGĂ și SE LUPTĂ în fiecare zi.
Adrian Artene l-a vizitat pe fostul sportiv, actualul Binefăcător, în casa lui de la Oradea, care nu-i este domiciliu, ci existență, și se numește Complexul de Recuperare Sfântul Nectarie, un centru în care copiii cu dezabilități, dar și aparținătorii lor vor putea să beneficieze de servicii medicale de top. Aici, într-o discuție care s-a prelungit pe parcursul a mai multor ore, s-a „născut” episodul de săptămâna aceasta al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, un episod special de Crăciun, o poveste care ne ajută pe noi, pe fiecare dintre noi, să înțelegem că viața este regină, indiferent de forma ei.
„Există oameni care sunt ALTCEVA! Dar există și locuri care sunt ALTCEVA! Într-un asemenea loc, am filmat, la Oradea, ediția specială a podcastului pe care vi-l propun sâmbăta aceasta, dinaintea Crăciunului! Este un loc al miracolelor. Acolo, într-un campus de recuperare care prinde contur de la o zi la alta, l-am găsit pe Mihai Neșu, omul ALTCEVA pentru care nu există nu se poate! Mulțumiri, Mihai, fiindcă ai acceptat să ne fii gazdă! Urmăriți sâmbătă, 23 decembrie, ora 19.00, pe canalul de Youtube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”, un dialog despre credință și miracole!”, a scris Adrian Artene după întâlnirea cu imensul Mihai Neșu.
De-a lungul discuției cu Adrian Artene, Mihai Neșu a vorbit despre Gigi Becali, despre emoția calificării la EURO și faptul că a plâns pentru „naționala” lui Edi Iordănescu, despre momentul accidentului și despre faptul că a avut momente în care și-ar fi dorit ca povestea lui aici să se fi terminat atunci, pe gazon, în acel 10 mai 2011, despre faptul că le-a iertat pe persoanele care l-au părăsit, dar și despre ajutorul pe care i-l dă permanent fostul coleg, Dries Mertens, care îi trimite anual 20.000 – 30.000 euro sau despre relația pe care încă o are cu patronul formației FC Utrecht, Frans van Seumeren, care îl vizitează foarte des.
”Am trăit pe pielea mea ajutorul miraculos al lui Dumnezeu”.
CONȚINUTUL MARCA „ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE” POATE FI URMĂRIT INTEGRAL PE URMĂTOARELE CANALE:
https://www.youtube.com/c/AltcevacuAdrianArtene
facebook.com/AltcevacuAdrianArtene
instagram.com/altcevacuadrianartene
tiktok.com/@altcevacuadrianartene
ALTCEVA de pe WhatsApp:
https://whatsapp.com/channel/0029VaI1WuI5vKA5T4qiIy0d