Treabă multă a mai avut Teo Trandafir, zilele trecute, în incinta sediului Kanal D! CANCAN.RO a surprins-o pe prezentatoarea TV fix când intra pe ușa sediului cu patroni turci, cei care au răsplătit-o pe vedetă pentru anii în care a încântat publicul postului. Care a fost scopul vizitei lui Teo Trandafir la Romexpo?
E foarte simplu! Rămasă fără emisiunea din cadrul Kanal D, Teo Show, proiect resuscitat, însă fără succes, prezentatoarea TV a fost mutată la stația radio cu aceeași patroni turci. Cumva, dacă trustul a făcut restructurări în masă, diferiți oameni rămănând fără loc de muncă, pentru Teo Trandafir s-a făcut o excepție. Și era, bineînțeles, un lucru firesc. Atâta timp cât ea a petrecut la Kanal D mulți ani, audiența fiind îmbucurătoare… decizia lor a fost una corectă. Teo Trandafir a fost răsplătită pentru devotament!
Zilele trecute, fosta colegă de platou a lui Bursucu s-a prezentat, cumințică, la program. Nu singură, ci însoțită de al său șofer, Teo Trandafir și-a făcut apariția în zona Romexpo, acolo unde este sediul Kanal D. Înainte de toate, bărbatul menit s-o ducă pe prezentatoare în siguranță în locurile în care are aceasta nevoie a staționat în dreptul unui magazin. De acolo, acesta a achiziționat mâncare pentru Teo Trandafir, aceasta să nu ducă grija hranei. Așa da!
Imediat după, cei doi și-au continuat traseul. S-au îndreptat repejor către redacția televiziunii, acolo unde, coborând de pe locul din dreapta – față al autoturismului, Teo Trandafir a intrat veselă. Cu sacoșica la purtător, bineînțeles! În altă ordine de idei, prezentatoarea TV n-a mai părăsit clădirea vreme de câteva ore, semn că a avut destul de multe lucruri de rezolvat.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru publicația noastră acum puțină vreme, Teo Trandafir a vorbit despre mutarea la radio, aceasta menționând cât de mult i s-au schimbat ritualurile zilnice odată cu plecarea din televiziune.
„Dacă îți faci meseria cu relaxare, s-ar putea să nu-ți iasă. Trebuie să te pregătești, iar pregătirea nu presupune multă relaxare. Este o emisiune zilnică, trebuie să fii disciplinat, trebuie să ajungi la o anumită oră, nu poți să întârzii niciodată. Nu poți să nu intri atunci când e de intrat. Sunt alte reguli, dar sunt reguli”, a declarat Teo Trandafir, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.