„Am retrogradat din cauza ghinioanelor si a arbitrajelor”
Sebastian Stan Noua achizitie a Universitatii Craiova, mijlocasul Andrei Prepelita, era foarte fericit, dupa ce s-a inteles la bani cu noua sa echipa. Prepelita este international de tineret, are 21 de ani si a fost solicitat de Steaua si de Rapid. Adrian Mititelu a platit, insa, 1,5 milioane de euro pentru el si pentru colegul sau, Ciprian Tanasa, un atacant in varsta de 26 ani. Buna ziua, Andrei. Esti craiovean cu acte in regula? – Da. Ieri m-am inteles cu conducerea Universitatii Craiova si am semnat un contract pe cinci ani. Esti multumit? – Daca nu eram asa, nu semnam. A fost singura oferta? – De promisiuni m-am saturat. Au fost multe povesti, dar singurul care a venit cu banii la club a fost domnul Mititelu. Care au fost echipele care te-au mai dorit? – Astea le stiti si voi! S-a scris o gramada despre asta. S-a vorbit de Steaua sau de Rapid, dar eu am ales Craiova.
„Sper sa ne calificam in UEFA”
Nu ti-a fost teama sa te duci in Banie, stiind ca patronul Adrian Mititelu este mai dur si a trimis o gramada de jucatori la echipa a doua? – Sa fie clar, eu nu am venit la Universitatea sa joc la echipa a doua! Eu vreau sa ajung mai departe. Visul meu este sa joc in strainatate. In ce campionat ti-ai dori sa evoluezi? – Nu conteaza unde. Orice oferta de afara ii convine oricarui jucator de la noi. Toti isi doresc asta, chiar daca nu o spun cu voce tare. Nu are prea mare importanta tara. Iti pare rau ca pleci de la Pitesti? – Eu cred ca mi-am facut datoria la fosta mea echipa. Alaturi de Tanasa am marcat 12 goluri in acest sezon. Altele au fost motivele pentru care FC Arges a retrogradat. Care ar fi cauzele? – Pai, in primul rand, au fost multe ghinioane. Nici de arbitraje bune nu am avut parte. Nu meritam sa retrogradam, cel putin dupa prestatia noastra din iarna pana acum. Sper sa revina in Liga I cat mai repede. Cu ce antrenor te-ai inteles cel mai bine? – De la fiecare am avut de invatat. Am avut o relatie foarte buna cu toti. Nu pot sa numesc pe cineva, pentru ca s-ar supara ceilalti. Care este obiectivul tau personal pentru anul urmator? – Pai, obiectivul meu cred ca este si al echipei. La anul vor merge doua echipe in Liga Campionilor si patru in Cupa UEFA. Eu sper sa prindem si noi un loc macar in Cupa UEFA si cred ca domnul Mititelu vrea acest lucru, din moment ce a facut o asa investitie.
Penescu da pe mere ce-a luat pe pere
Dupa ce a obtinut 1,5 milioane de euro pentru Prepelita si Tanasa, patronul celor de la FC Arges crede ca jucatorii au fost de vina pentru retrogradare. „Nu conteaza staff-ul tehnic. Au fost o gramada de antrenori si nu au putut face nimic. Inseamna ca problema este la jucatori. Ma voi implica mai mult la echipa si voi cumpara fotbalisti scumpi, pentru ca nu poti face treaba cu cei ieftini. Sunt dispus sa platesc si un milion de euro pentru unul singur „, a tunat Penescu , in timp ce „numara” banii primiti de la Mititelu.