„Am pierdut 30% din amintiri”. Ce șanse mai are Mihai Constantinescu să-și revină din comă
Mihai Constantinescu se află în comă de aproximativ patru luni, iar șansele să-și revină complet sunt minime. Gabriel Cotabiță a avut, la rândul lui, probleme similare, dar, într-un final, a trecut peste momentul teribil.
După ce și-a revenit, a făcut recuperare fizică, dar şi psihică. “Am pierdut 30 la sută din amintiri. Îmi pare bine că mi-am recăpătat 70% din memorie pentru că am atâtea amintiri frumoase. Am noroc cu oamenii din jurul meu care au grijă de mine. Versurile melodiilor le citesc în concerte, de pe un stativ, nu le reţin. Eu nu am avut o problemă fizică, ci una de cap. Dimineaţa îmi place să stau liniştit şi să fac rebus. Sunt bolnav de rebus, îmi place să dezleg cuvinte încrucişate. Mi-am revenit şi nu mai am probleme, dar în ultima vreme mă tot împiedic pe scenă”, a spus Gabriel Cotabiță, potrivit wowbiz.ro.
După mai bine de trei săptămâni de comă, Gabriel Cotabiță a avut nevoie și de o lună de recuperare la Spitalul Elias. Abia după aceea, a fost externat și și-a putut continua recuperarea și tratamenul în ambulatoriu.
”Când mi-am revenit, stăteam în fotoliu la Elias şi …nu reuşeam să citesc, nu mă puteam concentra. La televizor nu mă puteam uita pentru ca nu puteam să citesc, să lipesc literele unele de altele… Prima experienţă când am început să scriu a fost ceva îngrozitor, pentru că nu te mai ascultă mâna! Am învăţat acum, este ceva sinistru, scriam eu urât, dar acum scriu şi mai urât. Am exersat zi de zi pentru că nu poţi să faci totul pe calculator. Nu aş mai putea fi atât de deştept cum am fost eu pe computer. Am fost analist programator o grămadă de vreme, dar nu mai ştiu absolut nimic„, a mai povestit Gabriel Cotabiță.