„Am nevoie de un barbat adevarat”

De: Cancan
Publicat: 25/09/2010 | 00:00
Aparente inselatoare. Lora si Gabi erau atat de fericiti impreuna, incat pareau sortiti unul altuia

In urma cu trei saptamani, Laura Petrescu, alias Lora, si Gabriel Ghita, iubitul ei de atunci, au incheiat intr-un mod bizar o relatie frumoasa, care a durat un an si jumatate. Suparat pentru ca intr-un interviu acordat de iubita sa unei publicatii a aparut afirmatia acesteia potrivit careia el era etichetat drept afon, Gabriel a decis sa faca o pauza, neluand in calcul explicatiile Lorei, care i-a spus ca totul a fost o greseala de transcriere. Orgolioasa din fire, Laura nu a acceptat doar o pauza, ci a mers mai departe, luandu-si lucrurile din apartamentul in care locuia impreuna cu Gabi si mutandu-se imediat la o prietena. Apropiatii vedetei au crezut ca cearta va fi doar un foc de paie, cei doi urmand sa se impace in curand, dar timpul a dovedit ca ruptura este una definitiva. „Nu se mai pune problema de impacare. Daca el nu poate avea incredere in mine, nu are cum sa stea langa mine si sa faca parte din viata mea, din viitorul meu. Mie imi trebuie un barbat adevarat, puternic, pe care sa ma pot baza, nu unul care e gata sa renunte la mine in orice moment, din cauza unor lucruri mici”, ne-a spus cantareata, care, dupa cateva zile de suspinat, si-a canalizat toata energia asupra carierei. Ea urmeaza sa lanseze, zilele acestea, o noua piesa si videoclipul acesteia.