Am intrat în posesia unor mărturii incredibile din dosar! Cum a scăpat de închisoare fotbalistul Universității lui Mititelu
Andrei Preda, supranumit Gogoașă, s-a remarcat mai mult prin scandaluri decât prin fotbal, deși este portarul echipei FC Universitatea Craiova, patronată de Adrian Mititelu! În ultimul episod controversat al cărui actor principal a fost, ”Gogoașă” a rupt cu bătaia un medic, dar și pe sora lui. A fost condamnat la un an și două luni de închisoare, cu executare. A scăpat la apel, când părțile au căzut la pace, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, are, în exclusivitate, detaliile uluitoare.
S-a întâmplat în urmă cu trei ani, în seara zilei de 12 octombrie! Andrei Romis Preda, zis Gogoașă, portar la FC Universitatea 1948, în Liga a 3-a, a bătut crunt două persoane, un medic și sora acestuia, cu o bâtă de baseball. În vara acestui an, a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu executare. Dar, la apel, surpriză! Părțile s-au înțeles, victimele și-au retras plângerea, iar procesul penal a încetat.
(CITEȘTE ȘI: AM DESCOPERIT-O PE BUNĂCIUNEA PENTRU CARE GERARD DEPARDIEU ŞI ILIE NĂSTASE S-AU ÎNCĂIERAT)
CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vă prezintă uluitoarea poveste a incidentului, dar și pasaje halucinante din rechizitoriu. Ce a putut să facă deja celebrul ”Gogoașă” întrece imaginația.
Andrei Preda a luat foc atunci când a fost claxonat, pentru că blocase ieșirea parcării blocului, în cartierul Brazda lui Novac, din Craiova. L-a trimis la cele sfinte pe medicul care avea să cadă victimă și violențelor jucătorului de fotbal. ”Gogoașă”, fiind la rându-i înjurat, a luat din locuința lui o bâtă de baseball de aluminiu și a plecat la ”atac”. L-a luat la bătaie pe medic, lovindu-l cu bâta, apoi cu pumnii. Sora doctorului a intervenit, dar a fost și ea lovită.
(CITEȘTE ȘI: PATRONUL MILIONAR AL FCSB-ULUI A CÂȘTIGAT PROCESUL CU FINUL LUI REGHE)
„Pentru a atenţiona persoana care îi blocase autoturismul, şoferul a claxonat de mai multe ori, împrejurare în care inculpatul Preda Romis Andrei a ieşit în faţa imobilului şi i-a adresat cuvinte jignitoare. Urmare a faptului că partea civilă i-a adresat, la rândul său, cuvinte jignitoare, inculpatul Preda Romis Andrei a mers la locuinţa sa, de unde a revenit având asupra sa o bâtă de baseball din aluminiu. Inculpatul a lovit partea civilă cu pumnul şi cu bâta de baseball în zona capului şi peste corp“, au reţinut procurorii în rechizitoriul întocmit. Drept urmare, Preda și-a primit pedeapsa, un an și două luni de închisoare. A scăpat însă basma curată luna aceasta, la apel.
I-a terorizat după ”măcel”
Iată câteva pasaje din rechizitoriul procurorilor, care l-au trimis pe ”Gogoașă” în instanță.
(CITEȘTE ȘI: FOTBALISTUL DE 100 MIL. € AL FCSB-ULUI A ”CERUT-O” PE MISS ARAD!)
Andrei Preda, zis ”Gogoașă”, nu a avut niciun fel de remușcare după ce i-a snopit în bătaie pe medic și pe sora lui. Astfel, a început chiar să-i terorizeze. În serile de după revenirea de la spital a celor două victime ale agresiunii, ”Gogoașă” a avut un comportament de groază pentru ele. Le-a determinat chiar să părăsească apartamentul, din cauza terorii la care au fost supuse. ”Gogoașă” bătea în ușa imobilului cu pumnii și cu picioarele, la ore târzii, chiar noaptea. A pus cărămizi la ușa celor doi, a lovit cutia poștală, i-a înjurat ca la ușa cortului de câte ori i-a prins.
”Gogoașă” i-a speriat pe cei doi în câteva rânduri, plasându-se în spațiul verde din fața geamului locuinței, având o glugă pe cap! Aspecte care au cântărit greu la condamnarea lui Andrei Preda.
Andrei Preda, interzis un an pe stadioane!
Andrei Preda, poreclit „Gogoaşă”, are grave antecedente de violență. Portarul lui Mititelu, membru al galeriei Peluza Sud, a avut chiar interdicție pe stadioane timp de un an, în 2011. Șapte ani mai târziu, un jurnalist craiovean l-a acuzat pe portar că l-ar fi bătut într-un magazin din Craiova pentru că nu-i plăcuse ce scrisese. Când era încă ultras, Preda a avut şi un incident cu actualul său patron, Adrian Mititelu, care era să degenereze.
În 2014, acelaşi ”Gogoaşă” s-a luat la bătaie cu Mihaiţă Pleşan şi cu Silvian Cristescu, înaintea unui derby dintre FC Universitatea Craiova şi CS U Craiova. Ultimul incident în care a fost implicat portarul a fost în urmă cu puţin timp. Cel agresat de data aceasta a fost chiar preşedintele CSU Craiova, Marcel Popescu. „L-am prins la solar. A vorbit urât prin oraş despre mine şi l-am prins acolo. L-am scuipat, l-am luat de ureche. Am intrat peste el în solar, dar s-a închis acolo. El merge mereu la solar din câte ştiu eu. Avea și niste obiecte dubioase cu el, cine ştie ce făcea pe acolo. Poliția n-a venit”, dezvăluia chiar Preda. El este membru al galeriei Universităţii și are tatuate versurile imnului Craiovei, „Cântec pentru Oltenia”.