Am fotografiat-o în costum de baie. Primele imagini cu burtica de graviduţă!

De: Cancan
Publicat: 18/07/2017 | 00:00

Maria Marinescu şi soţul ei, fostul jucător de rugby Alin Petrache au deja patru copii, iar cel de-al cincilea este pe drum (AICI ai toate detaliile). După ce vă povesteam, în premieră, că vedeta este cea mai nouă graviduţă din showbiz-ul autohton, ea pare să fi luat o pauză de la tot şi a plecat la mare. 

CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a fotografiat-o pe Maria Marinescu în clipa în care şi-a făcut apariţia la plajă. Creatoarea de modă şi-a etalat abdomenul care deja a început să devină proeminent, ea fiind în primul trimestru de sarcină. Celebra şatenă a purtat un costum de baie din două piese, un model cât se poate de vesel, care parcă i-a ilustrat bucuria. Soţia lui Alin Petrache a fost constant cu zâmbetul pe buze şi s-a jucat o perioadă la malul mării cu băieţelul ei. L-a supravegheat mereu pe micuţ cât s-a zbenguit. În plus, ea nu s-a aventurat în valuri prea tare, „testând“ apa doar până la genunchi. (CITEŞTE ŞI: Ce a spus Maria Marinescu la doar patru zile de la nuntă)

Maria Marinescu şi-a refăcut viaţa alături de Alin Petrache, iar cei doi s-au căsătorit în 2016. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Rugby a divorţat în 2013, iar din căsnicia anterioară are trei fetiţe. În ceea ce-o priveşte pe creatoarea de modă, ea are un fiu rezultat din relaţia cu Frank Colin, de care a divorţat la începutul lui 2014. (VEZI ŞI: Imagini demenţiale cu Maria Marinescu & soţul! Au ”leşinat” o trotinetă!)

 „Sunt o mamă iubitoare, disciplinară, mai dură când este cazul, sensibilă, corectă şi îmi ţin întotdeauna promisiunile pe care le fac. Am citit multe cărţi despre educaţia şi psiho­logia copiilor şi încerc cât pot să aplic acele metode pe care le consider potrivite. Copilă­ria este baza fiecărui om şi tot ce urmează el să devină. Acest gând mă responsabilizează enorm atunci când trebuie să iau împreună cu soţul meu o decizie în privinţa copiilor noştri. Aş vrea să îi ajut să devină cea mai bună variantă a lor, acum, când avem acces la mult mai multă informaţie decât aveau părin­ţii noştri. Cred că ne preocupă alte lucruri decât îi preocupau pe ei în privinţa noastră“, povestea Maria Marinescu, în urmă cu un an, despre „meseria“ de mămică.