Am ”deconspirat-o” la cumpărături. Oana Cuzino e complice cu… Moş Crăciun!

De: Cancan
Publicat: 14/12/2016 | 00:06

Oana Cuzino a dat iama în magazine pentru a se pregăti cum se cuvine de sărbătorile de iarnă. Cancan.ro, site-ul nr.1 în România, a surprins-o pe vedeta PRO TV la shopping cu două săptămâni înainte de Crăciun.

Îmbrăcată într-o pereche de pantaloni bleumarin, mulaţi, un pulover gri şi o vestă de blană, Oana Cuzino a cutreierat magazinele în lung şi-n lat. La sfârşitul sesiunii de shopping, prezentatoarea emisiunii „Ce se întâmplă doctore?” a ieşit din centrul comercial cu două pungi de cadouri mari, pline ochi.
Ochelarii mari i-au ascuns privirea, însă mina serioasă i-a trădat preocuparea. Vedeta s-a îndreptat sigură spre maşină, însă nu înainte de a cumpăra şi bradul de Crăciun pe care abia l-a băgat în maşină.
În urmă cu doi ani, Oana Cuzino a divorţat de milionarul Yoav Stern, după 12 ani de căsnicie. De atunci bruneta s-ar iubit cu don Nic Voiculescu, celebrul lobbist din industria farmaceutică.

Povestea de dragoste dintre Oana Cuzino şi Don Nic

Cei doi s-ar fi cunoscut în vara lui 2016, când şalupa lui Don Nic şi a soţiei lui, Gabriela ( un superb Criss Craft 25 ), s-ar fi intersectat accidental, de mai multe ori, cu Yoav Stern şi cu Oana Cuzino. Întâlnirea s-a mutat pe mal, în materie de business, pentru că în noiembrie 2013, Nic şi doamna Oana Stern, actualmente Cuzino au început să colaboreze la proiectul ”Fabrica de Frumuseţe” pentru prestarea de servicii de cercetare clinică.
În aprilie 2014, colaborarea lor s-a extins: firma Oanei (Innova SBG Concept SRL) a ”prins” un contract de consultanţă cu policlinica CCBR SRL, unitate medicală reprezentată de o anume Diana Dafincescu. Aceaşi persoană care este şi manager financiar la ”Link Resource SRL”, firma lui Nic Voiculescu. Erau doar primii paşi făcuţi împreună de Oana şi Don Nic direct sau prin intermediari. Au urmat apoi proiectul ”Doc.ro”, institutul Aspen (unde Nic e membru-fondator, iar Oana ambasador), campanii peste campanii (ultima dintre acestea ”Stop Hepatita C”, unde Nic ca să-şi arate forţa a făcut o schemă şi l-a implicat şi pe ambasadorul al SUA la Bucureşti, Excelenţa Sa Hans Klemm) şi multe, multe altele. O încrengătură vastă de colaborări profesionale!
Legăturile de business i-au apropiat însă destul de mult pe Don Nic şi Oana Cuzino, asta pentru că din 2015 încoace (de atunci exisă probe, nu este exclus să fi fost de mai demult), Oana şi Nic s-au întâlnit frecvent, la o adresă conspirativă, pe o stradă X să-i zicem la nr. 41A. Frecvent, adică numai noi am numărat de vreo cinci ori. Acolo se află un imobil, unde, cu precădere în miezul zilei, Oana şi Don Nic s-au văzut şi se văd încă, la un interval regulat de câteva zile distanţă. Niciodată, vizitele lor nu durează mai mult de două ore şi au loc dimineaţa.

This browser does not support the video element.