Fiul „din flori” al lui Sile Cămătaru, reținut zilele trecute, se aștepta să fie prins de Poliție, dar încerca cu disperare să câștige cât mai mult timp în libertate. Cu toate că existau mai multe adrese pe care, în trecut, acesta obișnuia să le folosească, prin rotație, în ultima vreme nu mai avea încredere în nimeni și prefera să doarmă în mașină! CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, are detalii exclusive despre acest caz. (CITEȘTE AICI: Cutremur în lumea interlopă din România! Sile Cămătaru, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare)
Născut dintr-o relație extraconjugală a temutului Vasile Balint, alias Sile Cămătaru, tânărul Victor Ionuț Vîlcu a preluat numele mamei, dar obiceiurile părintelui său. Ca urmare, băiatul lui Sile s-a apucat de infracțiuni asociate criminalității organizate, cum sunt traficul de droguri și traficul de persoane, motiv pentru care s-a și ales cu o condamnare definitivă de 12 ani și 8 luni. Pe lângă acest lucru, Vîlcu obișnuia să conducă și fără permis, situație în care, la sfârșitul anului trecut, a accidentat grav o persoană în vârstă care traversa pe o trecere de pietoni din București și a fugit de la locul faptei.
Potrivit unor surse judiciare, după accidentul din decembrie, Vîlcu nici nu-și imagina că va fi identificat de anchetatori. Îl stresa, însă, foarte tare, condamnarea de aproape 13 ani. Pentru a nu fi găsit, acesta folosea trei adrese, dintre care una tocmai în județul Dâmbovița, însă, în ultimele luni, începuse să resimtă stresul „statului pe goană”. Îi era din ce în ce mai greu să se întrețină și nu mai avea încredere în nimeni, mai ales că multe persoane din anturajul său aflaseră că este urmărit național. Ca urmare, în ultima vreme, băiatul lui Sile Cămătaru începuse să doarmă în mașină. Era conștient că este încolțit și, spun surse apropiate acestuia, se gândea din ce în ce mai serios să se predea.
De altfel, suspiciunile acestuia s-au și adeverit, după ce, în urma unei informații, anchetatorii l-au capturat, în trafic, în timp ce se afla, ca pasager, într-un autoturism cu numere de Germania. (NU RATA: Unul dintre cei mai temuți interlopi + un milionar cunoscut și fratele unui fotbalist au fost condamnați la…)
La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, polițiștii Biroului Accidente cu Autor Necunoscut, din cadrul Brigăzii Rutiere, au intrat în alertă după ce o femeie de 61 de ani a fost accidentată grav pe o trecere de pietoni, iar șoferul vinovat a fugit de la locul incidentului.
Surse judiciare au dezvăluit, pentru Gândul.ro, că anchetatorii care au făcut cercetarea la fața locului au adunat toate probele lăsate în urmă de șoferul fugar, în condițiile în care, în zona respectivă nu există camere de supraveghere. Practic, polițiștii nu aveau nici număr, nici marcă și nici măcar culoarea autoturismului implicat în accident.
Ca urmare, pornind de la puținele elemente găsite la fața locului, polițiștii au reușit să identifice o piesă mai rar folosită, care ar fi putut să ofere măcar o primă pistă. Așa au ajuns polițiștii să stabilească marca și în cele din urmă magazinul care comercializează accesoriile respective. De aici, ofițerii Brigăzii de Poliție Rutieră au reușit să stabilească autoturismul, care, la rândul său, avusese mai mulți proprietari. Ultimul dintre ei, însă, habar nu avea despre producerea accidentului, în conțiile în care, deși fusese achiziționat pe numele său, autoturismul respectiv îi aparținea, de fapt, lui Victor Ionuț Vîlcu, care nu deținea însă și permis de conducere.
Numai că, la rândul său, Vîlcu era de negăsit. Despre el mai aveau unele informații și polițiștii Serviciului Urmăriri, care îl căutau, la rândul lor, după ce pe numele acestuia fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru 12 ani și 8 luni, într-un dosar de trafic de persoane. (VEZI ȘI: Dani, fiul lui Sile Cămătaru, jubilează! Decizia luată de judecători)
Fiul lui Vasile Balint a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, pentru executarea pedepsei la care a fost deja condamnat, urmând să fie cercetat, în continuare, pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și fugă de la locul accidentului.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)