Fostul patron al defunctului OTV a respirat usurat dupa ce si-a cunoscut colegii de camera. Cei doi barbati care impart celula cu el l-au invatat cum sa scape mai repede de inchisoare!
Dan Diaconescu a fost condamnat saptamana trecuta la 5 ani si sase luni de inchisoare cu executare intr-un dosar de santaj. Judecatoria Sectorului 1 il condamnase initial pe patronul de presa la trei de ani de inchisoare cu executarea pedepsei pentru savarsirea infractiunii de santaj, insa liderul PP-DD a facut apel, iar magistratii au reeevaluat pedeapsa cu una mai mare.
Prin aceeasi decizie, lui Diaconescu i s-au interzis mai multe drepturi, printre care si acela de a fi ales intr-o functie publica timp de trei ani dupa executarea pedepsei.
„Parintele OTV” a lasat in urma lui datorii colosale, pe care sotia acestuia trebuie sa le dea de capat, mai ales ca recuperatorii le bat deja la usa. Chiar in ziua in care a fost condamnat, iar politistii au venit sa-l ridice, cutia postala a acestuia era burdusita de plicuri de la birouri de executari judecatoresti.
Vrea sa scrie o carte
Acesta este motivul pentru care Diaconescu face tot posibilul sa iasa mai repede din inchisoare, iar pentru asta primeste ajutor chiar de-acolo de unde se astepta mai putin.
“Imparte celula cu un avocat si un executor judecatoresc. Se inteleg foarte bine, toti sunt in perioada de carantina, dar formula cel mai probabil se va mentine si dupa ce se termina. Toti trei au ce discuta, iar Diaconescu a primit chiar sugestia de a scrie o carte, si s-a gandit sa scrie despre procesul lui”, a povestit un apropiat al acestuia.
In aceasta perioada de carantina, Diaconescu are dreptul sa dea mai multe telefoane, iar cea pe care o suna cel mai des este, evident, sotia lui, care, din informatiile noastre, plange la fiecare telefon si ii spune ca fiica lor intreaba incontinuu de el.