Am aflat! Cine este, de fapt, bărbatul misterios cu care a fost surprinsă Oana Lis
Zilele trecute, soția lui Viorel Lis, Oana, a fost surprinsă în compania unui bărbat misterios, în timp ce era la o cafenea. Apropierea dintre cei doi părea cam suspectă, iar în spațiul public au apărut controverse legate de prezența acestui bărbat. Iată cine este însă, masculul alfa care i-a stat alături Oanei Lis.
Oana Lis a fost surprinsă în timp ce se afla la o cafenea, din zona Dorobanți, alături de un bărbat care îi ținea de „urât”. Cei doi au purtat discuții și au râs, semn că acea ieșire le-a prins bine amândurora. În momentul în care cei doi au fost văzuți împreună, au început să apară controverse cu privire la apropierea dintre cei doi și cine este acel bărbat misterios cu care Oana Lis nu s-a sfiit să se afișeze în spațiul public, conform informațiilor prezentate de Spynews.
Cine este bărbatul misterios cu care a fost surprinsă Oana Lis
Pe lângă faptul că nu au ezitat să se afișeze în public, cei doi au făcut fotografii împreună pe care le-au postat pe rețelele de socializare. Iar bărbatul cu care a fost surprinsă soția lui Viorel Lis este nimeni altul decât Mihnea Popescu, proprietarul revistelor ”Casino Life & Business Magazine” și ”Aesthetic Magazine”. Cei doi se pare că se cunosc de mul timp și au relație de prietenie apropiată, el fiind unul dintre oamenii care a crezut în ea și care i-a fost alături, după cum reiese din comentariul lăsat de soția lui Viorel Lis la fotografia respectivă: „Mulțumesc pentru oportunitate. Puțini oameni m-au sprijinit când am vrut să evoluez
(CITEȘTE ȘI: Oana Lis, mărturisiri cutremurătoare! Care a fost cel mai greu moment din viața ei: „Mi s-a năruit lumea”)
Ce spune Oana Lis despre partenerul său, Viorel Lis
Oana și Viorel Lis sunt împreună de mai bine de 25 de ani, iar de-a lungul timpului, iubirea lor a fost pusă la încercare de gurile rele. Oana Lis avea doar 18 ani când l-a cunoscut pe actualul ei soț, iar Viorel, 50. Nimeni nu credea în relația lor, însă timpul a dovedit că cei doi se iubesc și că nu există interese la mijloc, așa cum s-a zvonit.
„Contează foarte mult să-ți alegi bine partenerul că atunci când ne-am întâlnit noi, eu aveam 18 ani jumătate, el era un bărbat de 50 de ani, care ieșea în tot feluri de cercuri și amândoi puteam să avem alți parteneri. Am ales cumva, eu pe el și el pe mine”, spunea Oana Lis, în urmă cu ceva timp.