N-aţi mai auzit de ceva timp de Marian Munteanu, cel care a candidat la Primăria Capitalei, dar s-a retras înainte de alegeri! Cu toate acestea, fostul lider al ”golanilor” din Piaţa Universităţii este mai activ ca niciodată.
CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, l-a filmat pe Munteanu la o ”şedinţă de partid” susţinută în compania marelui actor Florin Zamfirescu, prietenul lui. ” Un nou partid va fi lansat după alegerile din iunie. În mod cert mă voi implica în această construcţie”, spunea luna trecută fostul candidat la Primăria Capitalei. Şi s-a ţinut de cuvânt. Munteanu a vorbit cel mai mult, iar Zamfirescu a ascultat. Fostul lider al ”golanilor” era nemulţumit de anumite lucruri şi critica anumite persoane. Spunea că acceptă sfaturi de la oameni care se pricep la politică, dar nu să fie criticat de amatori. Şi trăgea cu sete din pipă. Iar actorul îl aproba. Florin Zamfirescu i-a spus că trebuie să aibă lângă el oameni care se pricep la construcţia unui partid, iar Munteanu l-a aprobat. A precizat însă că are nevoie de oameni care se pricep.
Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din perioada anilor ’90, şi-a retras candidatura la Primăria Capitalei în luna aprilie, la doar o săptămână după ce PNL îl nominalizase drept candidat. El a afirmat, atunci, că nu le reproşează nimic liberalilor. ” O să apară un nou partid politic. Un nou partid va fi lansat după alegerile din iunie. În mod cert mă voi implica în această construcţie. Imediat după campania electorală va apărea această iniţiativă pentru atingerea unor obiective naţionale în noiembrie, la alegerile legislative. Nu pot să spun mai multe despre aceste persoane, pentru că nu le-am cerut acceptul”, declara Munteanu luna trecută. El şi cu Florin Zamfirescu au înfinţat şi Grupul Pentru România.