Am aflat adevărul despre Alex Dowis. Cine este, de fapt, cehul autodidact care a câștigat al doilea Golden Buzz aseară, de la Smiley și Pavel Bartoș, la Românii au Talent de la Pro TV
Vineri, 4 februarie, a început cel de-al 12-lea sezon al emisiunii Românii au Talent. Mulţi concurenţi talentaţi au urcat pe scenă, iar telespectatorii au avut parte de multe surprize. Primele două Golden Buzz-uri au fost date deja, unul dintre cei care l-au primit este Alex Dowis, un ceh în vârstă de 42 de ani.
Andra este cea care a acordat primul Golden Buzz din sezonul 12 “Românii au talent”. Cântăreața l-a trimis direct în semifinală pe Emanuel, un tânăr nevăzător, după ce momentul său artistic la orgă a ridicat în picioare întreaga sală.
Al doilea Golden Buzz a venit din partea lui Smiley și a lui Pavel Bartoș pentru un număr cu totul special. Alex Dowis, un ceh în vârstă de 42 de ani, a „pictat” cu lumină pe scenă.
Cine este, de fapt, cehul autodidact care a impresionat cu numărul său
Povestea de viață a concurentului este cu adevărat impresionantă. Încă de la o vârstă fragedă, Alex Dowis şi-a descoperit pasiunea pentru graffiti și artă stradală. În timp, acesta a dorit să aducă genul ăsta de artă pe scene și săli de spectacol, astfel s-a gândit la un mod inedit prin care să facă acest lucru.
Mai exact, cu o lanternă, Alex Dowis a început să „picteze” cu lumină pe scenă, un lucru cu totul nemaivăzut. Totul se întâmplă cu ajutorul luminii și a unui panou. Lumina rămâne pentru un timp pe panou și se estompează în decurs de câteva secunde.
Artistul a făcut un desen extrem de complex, care i-a lăsat pe jurați fără cuvinte.
Andi: „Ce ne-ai arătat tu este de domeniul incredibilului! Nu cred că am mai văzut vreodată ceva mai frumos în materie de artă stradală”.
Andra: „Numărul tău a fost demn de finala Românii au talent! Mai bine de atât nu știu ce ar putea să fie!”.
În ceea ce priveşte viaţa sa personală, concurentul se confruntă cu câteva probleme de sănătate. Alex nu poate vedea 100% decât cu un singur ochi. Mai mult, acesta a povestit faptul că regretul său cel mai mare este că nu a petrecut mai mult timp cu mama lui, care a murit în urmă cu câţiva ani.
Sursă foto: captura Pro TV, Facebook