Numărul de noi cazuri de infectare continuă să crească în România. Astfel, alte trei județe din țară au ajuns în zona roșie. Este vorba despre județele Alba, Constanța și Hunedoara care au depășit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori. Situația este alarmantă și în alte zone ale țării.
Judeţele Alba – 3,03, Constanța – 3,02 și Hunedoara – 3,43 au intrat marți în zona roşie, după ce au înregistrat o rată de infectare ce depășește 3 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică. Alături de acestea în scenariul roşu se mai află județele Brașov – 4,11, Cluj – 3,83, Ilfov – 4,85, Timiș – 5,86. (CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA, 16 MARTIE. RECORD NEGATIV DE INFECTĂRI – CEL MAI MARE NUMĂR DIN ULTIMELE LUNI)
În restul țării 17 judeţe se află în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3), cele mai ridicate rate de infectare fiind în Sălaj – 2,99 și Giurgiu– 2,38. Iar alte 17 judeţe se află în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), unde cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat în Harghita – 0,87 și Buzău – 0,82.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.118 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. În București numărul de noi cazuri în ultimele 24 de ore este de 783, iar rata de incidență a infectărilor în ultimele 14 zile a ajuns la 4,24. (VEZI ȘI: FLORIN CÎȚU, DESPRE CRIZA LOCURILOR LA ATI: ”SUNT RESURSE NECESARE PENTRU A CREȘTE NUMĂRUL DE PATURI”)
6.118 cazuri noi de COVID-19 au fost raportate de GCS în ultimele 24 de ore, din peste 38.000 de teste efectuate, PCR și rapide. În același interval, 133 de români au decedat după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt 1.226 de pacienți internați.