Ioana Dichiseanu, fiica maestrului care s-a stins din viață acum un an, face declarații tulburătoare în podcastul ”Altceva cu Adrian Artene”. Retrăiește, alături de directorul editorial al trustului „Gândul”, momente emoționante din viața tatălui ei, cum ar fi nunta, cununia religioasă și multe altele.
Totul, în imaginile date de fotografiile vechi, pe care fiica lui Ion Dichiseanu le păstrează cu sfințenie în albumul familiei. Ioana mai spune că tatăl și mama ei s-au iubit nespus de mult, chiar dacă aveau același nivel de încăpățânare și erau orgolioși din cale afară.
”E una dintre puținele poze rămase de la nunta lor. Nu știu de ce s-a mai pierdut din ele. Au mai rămas câteva… Acolo este la cununia civilă…”, spune Ioana, atunci când i se pune în față poza. Una încărcată de amintiri puternice.
Adrian Artene completează: ”Nuntă la care ai fost domnișoară de onoare!”
”Daaa, aveam … Dacă ei au făcut cununia pe 24 iunie 1989, eu aveam un an și zece luni. Am fost domnișoară de onoare, aveam rochiță albă, am fost încântată. Cununia religioasă au făcut-o mai târziu, aveam vreo 7-8 ani, nu mai țin minte exact… S-au decis…mai încolo!”, rememorează Ioana.
”Cumva, tu ai fost garanția”, îi șoptește Adrian Artene, dar Ioana Dichiseanu nu e chiar de acord…
”Nu știu dacă am fost garanția, mai târziu am arătat că nu sunt nicio garanție! Da, nu știu, ei chiar s-au iubit, problema este atunci când sunt amândoi pe același nivel de încăpățânare și de orgolii, nu funcționează”, a încheiat Ioana Dichiseanu.
Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959.
A fost cunoscut grație activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.
Din bogata filmografie a artistului, amintim: „Darclée” (1960), „Post-restant” (1961), „Porto-Franco” (1961), „Tudor” (1962), „Titanic vals” (1964), „Mofturi 1900” (1964), „Runda 6” (1965), „Dincolo de barieră” (1965), „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe (1967), „Amprenta” (1967), „Bătălia pentru Roma” (1968), „Aventurile lui Tom Sawyer” (1968), „Războiul domniţelor” (1969), „Castelul condamnaţilor” (1970), „Cântecele mării” (1971), „Printre colinele verzi” (1971), „Pistruiatul” (serial TV, 1973), „Muşchetarul român” (1975), „Cantemir” (1975), „Toate pânzele sus” (serial TV, 1977), „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Racolarea” (1985), „Triunghiul morţii” (1999), „15” (2005), „Vocea inimii” (2006), „Supravieţuitorul” (2008).
În 1979, Ion Dichiseanu a fost distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
În 2015, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului. Un an mai târziu, a lansat cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, în care evocă momente petrecute alături de celebra actriţă şi cântăreaţă Sara Montiel.
(NU RATA: ROMÂNIA ÎȘI IA ADIO DE LA ION DICHISEANU)
În martie 2017, actorul Ion Dichiseanu a primit „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, iar în luna mai, acelaşi an, a fost lansat la Bookfest volumul „Ion Dichiseanu: Adevărul, mai frumos decât legenda”, care cuprinde memoriile artistului şi multe informaţii pe care nu le-a povestit până acum.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.