Una dintre vocile de aur din industria autohtonă, Irina Rimes, este omul poveștilor cu tâlc și sensibilitate, în această seară, de la ora 19:00, pe canalul de YouTube „Altceva cu Adrian Artene”. Cea mai în vogă artistă de peste Prut, interpreta ce a cucerit inimile românilor, abordează cele mai cordiale subiecte, într-un podcast special.
Mentorul de la „Vocea României” a făcut destăinuiri dintre cele mai intime, inspirându-i pe cei ce urmăresc atât opera, cât și pe omul din spatele creațiilor muzicale. Indiciul este că muzica Irinei Rimes se află în strânsă legătură cu experiența de viață a artistei, ce a reușit să își transpună povestea în versuri care ating inimile ascultătorilor.
Cu piese precum „Bolnavi amândoi”, „N-avem timp”, sau „Cosmos”, Irina Rimes se pregătește pentru lansarea unui nou șir de hit-uri, care să demonstreze, încă o dată, dacă mai era nevoie, că muzica poate căpăta contur doar dacă este trecută prin propriul filtru al trăirilor. Jurata show-ului de la „Pro TV” a recitat, în premieră, versuri de pe noul său album, „Acasă”.
Ba mai mult, tot în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, cantautoarea a explicat că sursa inspirației sale este Grigore Vieru, poet a cărui operă îi luminează calea către creație: „«S-a dus și toamna asta, cu soarele ei trist / Cu frunze putrezite, pe asfaltul comunist / S-a dus și toamna asta, cu tot cu vraja ei / Cu valuri de tristețe, de pe umerii mei / S-a dus și toamna asta, ce tare m-a durut / Cu fruntea doar în față și mintea în trecut / S-a dus și toamna asta, cu ochi reci și goi / S-a dus, să nu mai vină aceeași pe la noi.»
Aceasta este o piesă – «S-a dus», e pe noul album, «Acasă». Nici pe asta nu am putut să o păstrez anonimă, am făcut-o piesă. În rusă am încercat să scriu, nu am reușit, nu știu de ce.
Mai degrabă scriu în franceză, o limbă pe care o stăpânesc mult mai prost decât rusa. Dar nu îmi iese, e o limbă foarte grea limba rusă, foarte complexă. Cred că Grigore Vieru este poetul meu preferat, nu știu dacă e vreo coincidență că citez din el.
De la el îmi place foarte mult această frază: «Femeia învinge totul și apoi plânge!». E fix despre mine și e fix despre toate femeile pe care le cunosc eu!”, a declarat Irina Rimes în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”.