Un alt scandal a avut loc pe litoralul românesc, la Mamaia, unde patru tineri au fost încătușați de jandarmi, duminică după-amiază. Totul a început pe terasa unui hotel unde tinerii au refuzat la cerința administratorului să dea muzica mai încet.
În momentul în care au fost chemate autoritățile aceștia au refuzat să se legitimeze și au pornit un scandal. Se pare că întreg incidentul a pornit de la faptul că tinerii nu au ținut cont că în jurul lor mai există și alți oameni și ascultau muzică foarte tare. (CITEȘTE ȘI: S-A LĂSAT CU SANCȚIUNI PE LITORAL! O TERASĂ DIN EFORIE NORD, AMENDATĂ, DUPĂ CE MAI MULTE PERSOANE AU DANSAT SÂRBA LÂNGĂ LOCAL)
Pentru că aceștia au refuzat să oprească muzica sau să o dea mai încet a izbucnit un conflict între ei și administratorul locului. Cei patru tineri au fost identificați ca fiind din Craiova și au vârste cuprinse între 28 şi 38 de ani.
Pentru ca totul să se liniștească a fost nevoie de intervenția autorităților. În acest caz poliţiştii efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precizează Poliția. (VEZI ȘI: AMENZI URIAȘE LA RESTAURANTELE ȘI TERASELE DE PE LITORAL! CE AU GĂSIT AUTORITĂȚILE)
„Astăzi, în jurul orei 15:30, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi despre faptul că pe terasa unui hotel ar fi avut loc o altercaţie între 4 turişti şi administratorul, precum şi agentul de pază, ca urmare a faptului că primii ar fi fost deranjaţi de solicitarea de a opri muzica, aceasta fiind la o intensitate ridicată. La faţa locului au ajuns jandarmi din cadrul G.M.J. Constanţa care au procedat la încătuşarea turiştilor, întrucât se manifestau recalcitrant şi au refuzat să se legitimeze, ulterior fiind conduşi la sediul poliţiei pentru stabilirea identităţii acestora”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanța, citat de Agerpres.