Alinare de 700 de lei pentru 1,5 milioane de români! Pe ce pot să îi cheltuiască și când vine următoarea tranșă
Cea de-a doua tranșă de vouchere sociale în valoare de 700 de lei urmează să intre pe cardurile românilor până la finalul lunii septembrie. Mai bine de 1,5 milioane de români vor beneficia de sume.
Dat fiind contextul economic în care se află România, autoritățile au decis acordarea unui sprijin financiar de 700 de lei. Din acești bani, românii își pot plăti facturile la energie și să evite, astfel, debranșarea. Doar cei care îndeplinesc condițiile și apar pe listele stabilite în prealabil vor primi sumele.
Ce pot face românii cu cei 700 de lei
Potrivit datelor transmise de către autorități, cu cei 700 de lei se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.
Plățile se fac prin mandat poștal. Se pot efectua gratuit 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin. De la a 9-a plată se va achita o taxă de 2,5 lei.
Ajutorul nu se consideră venit și nu afectează:
-venitul minim garantat;
-alocația pentru susținerea familiei;
-statutul consumatorului vulnerabil de energie.
-Sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât -plata facturilor de energie.
Beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:
a) Direct la poștaș;
b) La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
c) Online;
(CITEȘTE ȘI: Aproape 100.000 de familii pot cere acești bani de la stat. Ajutorul e de 480 de lei pe lună)
Cine poate beneficia de ajutorul de la stat
-pensionarii care au peste 60 de ani și au un venit lunar de sub 2.000 de lei;
-pensionarii de invaliditate, indiferent de vârstă, care au venitul lunar de sub 2.000 de lei;
-persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, care au venit lunar de sub 2.000 de lei;
-familii cu alocație de susținere, indiferent de vârstă și de venit;
-familii sau persoane cu ajutor social, indiferent de vârstă, care au venit lunar de sub 2.000 de lei.
(CITEȘTE ȘI: Bani de la stat pentru sute de mii de români! Se dau din septembrie 2023)