Alina Vidican, proces în Statele Unite! Ce a făcut fosta soție a lui Borcea pentru a scăpa

Publicat: 21/11/2019 | 10:34

Alina Vidican a fost surprinsă conducând agresiv îm Ameica și acum se pregătește de proces. Fosta soție a lui Cristian Borcea încearcă, acum, să o scoată basma curate. A cerut imaginile care dovedesc că ar fi condus agresiv, lucru pedepsit în SUA.

Iar înfățișarea în fața instanței a fost amânată pentru că ofițerul care a amendat-o a avut nevoie de un concediu medical, scrie wowbiz.ro. Amenda și procesul pe care îl are acum pe rol a venit la scurt timp – doar câteva zile – după o altă contravenție în trafic, una pentru viteză, însoțită de o amendă de 280 de dolari și de o sentință care nu i-a fost favorabilă.

Alina Vidican își dorește să devină cetățean american, iar asta s-ar întâmpla foarte greu având în vedere condițiile stricte impuse de legea americană.

Alina Vidican şi Cristi Borcea, divorţ cu probleme

Cristi Borcea şi Alina Vidican au divorţat, în luna noiembrie a anului 2016, punând capăt unui mariaj de 5 ani. Separarea oficială a avut loc la Penitenciarul Poarta Alba, acolo unde fostul acţionar de la Dinamo era încarcerat şi nu într-un cabinet notarial, aşa cum se aştepta toată lumea.

Divorţul a fost semnat în prezenţa avocaţilor şi atât Cristi Borcea cât şi Alina Vidican au decis să rămână în relaţii amiabile, de dragul copiilor, timişoreanca primind o sumă de bani semnificativă drept pensie alimentară, precum şi afacerea din Miami. Între timp, Cristi Borcea a fost eliberat condiţionat din închisoare, el fiind condamnat în „Dosarul transferurilor”, și, divorțat de Alina Vidican, s-a căsătorit în toamna anului trecut cu Valentina Pelinel, cea care i-a dăruit gemeni, după ce a născut şi un băieţel, Milan.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult