Războiul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu pare că pornește, din nou. După o perioadă de tăcere, în care niciunul dintre cei doi nu a mai făcut nicio declarație, designerul a revenit în forță. Acesta a vorbit despre despărțirea de Alina Sorescu și despre divorț, punctând că în primele două luni după ruptură nu și-a văzut fetițele. Ei bine, aceste afirmații au ajuns și la urechile artistei, care a reacționat imediat și a dat replica, demontând toate acuzațiile ce i-au fost aduse.
După o căsnicie de 12 ani, în anul 2022, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au decis că a venit momentul să meargă pe drumuri separate. Cei doi au demarat procesul de divorț, care nu a fost finalizat nici acum, aceștia luptându-se în continuare pentru programul și domiciliul celor două fetițe pe care le au împreună. Recent, designerul a făcut câteva declarații pe această temă, iar Alina Sorescu a luat foc.
De curând, în cadrul unui interviu, Alexandru Ciucu a vorbit, pe larg, despre despărțirea de Alina Sorescu. Printre altele, designerul a punctat că artista l-a informat despre despărțirea lor printr-un scurt e-mail, dar și că după separare și-a văzut fetițele timp de două luni doar prin „gardul școlii”.
Afirmațiile acestuia au revoltat-o pe Alina Sorescu. Vedeta i-a dat replica și a susținut că Alexandru Ciucu a deformat adevărul și cel mai important și-a văzut fetițele în tot acest timp. De asemenea, cântăreața a dat de înțeles că declarațiile fostului partener au fost făcute special acum, când porcescul de divorț se va relua.
Mai mult, Alina Sorescu a mai subliniat pe lângă faptul că Alexandru Ciucu denaturează adevărul și că ea ar avea multe de spus despre ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise, însă preferă să nu își spele rufele în public.
„În primul și în primul rând, eu nu am depus acest dosar, această acțiune de divorț peste noapte, din senin. Problemele între noi, din păcate, erau de mai mulți ani. Până și voi, cei din presă, ați semnalat neregulile din căsnicia noastră de-a lungul mai multor ani. În al doilea rând, aș vrea să punctez și că nu este adevărat că fetițele nu și-au văzut tatăl timp de două luni, aș avea multe de zis, dar nu…
Nu este adevărat. Toate aceste declarații… Mi se pare iarăși o coincidență foarte mare că vin înainte de reluarea procesului pe care îl avem pe rol și care se va relua peste o lună. Da, normal (n.r. fetițele și-au văzut tatăl), și o fac în continuare, așa cum programul o impune, dar nu vreau să răspund acestor provocări. Până la urmă, noi avem un proces care este pe rol, nu vreau să se interpreteze că ieșirile mele publice sunt pentru a face probe în instanță.
Până la urmă eu am vorbit despre acest divorț strict prin prisma programului fetițelor. Asta este ceea ce am comentat și comentez acum: programul stabil care sper să se stabilească pentru fetițe, un program stabil și sănătos pentru dezvoltarea lor armonioasă, și despre toate celelalte lucruri evident că se va discuta acolo, în instanță. Ceea ce iarăși pot să spun este că declarațiile sunt deformate, iar realitatea este cu totul alta”, a declarat Alina Sorescu, în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.
(VEZI ȘI: CINE O RĂSFAȚĂ PE ALINA SORESCU DUPĂ DIVORȚUL DE ALEXANDRU CIUCU: ”MULTĂ IUBIRE ȘI ATENȚIE”)