Anul 2022 a fost unul destul de complicat și a adus multe schimbări pentru Alina Sorescu. Artista a trecut printr-un divorț, iar lucrurile nu au fost tocmai ușoare. Însă, acum apele s-au mai calmat, iar cântăreața așteaptă cu nerăbdare sărbătorile pentru a se liniști. A făcut deja planurile și pare că se va distra de minune.
Divorțul de Alexandru Ciucu și-a pus amprenta asupra Alinei Sorescu. Ultima perioadă a fost destul de agitată, dar vedeta a încercat să nu se lase doborâtă. Și-a concentrat atenția pe fetițele sale și a încercat ca problemele dintre ea și Alexandru Ciucu să nu ajungă și la ele. Sper final de an, artista și-a găsit liniște și așteaptă cu nerăbdare sărbătorile.
Chiar dacă familia nu mai este în formula completă, Alina Sorescu nu a schimbat planurile de sărbători. De Crăciun aceasta o să facă același lucru ca și în anii trecuți. Va petrece în familie, alături de toate persoanele apropiate, numai că în acest an un loc de la masă o să fie gol.
„De Sărbători voi fi alături de familia mea extinsă, de fiecare dată, de Crăciun, petrec la Roșiorii de Vede, acolo unde locuiește mătușa mea. Ne întâlnim cu toții, așa ne-a învățat bunica mea, ca de Crăciun să fim cu toții împreună, indiferent de drumul pe care ne duce viața. Ne reunim toate generațiile la aceeași masă. Fetițele sunt și ele bine, așteaptă Moșul, așteaptă să petrecem de Crăciun.”, a declarat Alina Sorescu, potrivit click.ro.
Alina Sorescu are planuri mari pentru anul ce urmează. Aceasta speră a viața ei să intre pe un făgaș liniștit. Mau mult, artista plănuiește multe schimbări atât în viața profesională, cât și în cea personală și speră ca toate dorințele să îi devină realitate.
„Anul care urmează vreau să vină cu concretizarea multor planuri pe care le-am pornit în 2022, îmi doresc ca fetițele mele să crească frumos și mai vreau multă liniște. A fost un an mai complicat pentru mine. Sper ca în 2023 lucrurile să se așeze, să se liniștească.
În această perioadă, în decembrie, am mai puțin timp pentru mine pentru că este o lună foarte aglomerată profesional. Sunt perioade mai aglomerate, perioade mai lejere, probabil că în ianuarie o să mă odihnesc puțin mai mult. Până atunci îmi doresc să îmi iasă proiectele din decembrie.”, a mai spus Alina Sorescu.