Alina Pușcău este întotdeauna cu zâmbetul pe buze și pare că trăiește o viață lipsită de probleme. Stabilită de mai mulți ani în Statele Unite ale Americii, modelul internațional are un stil de viață așa cum mulți nici n-ar îndrăzni să viseze. Cu toate acestea, vedeta a mărturisit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că a dus lupte grele până să ajungă la o stare de bine. A apelat la ajutorul specialiștilor, s-a vindecat, iar acum se simte pregătită să înceapă o nouă viață.
A devenit cunoscută după relațiile cu miliardarul Jeffrey Epstein, fostul pilot de Formula 1 Eddie Irvine și, mai ales, după cea cu actorul Vin Diesel, dar un alt bărbat o va duce în fața altarului. Alina Pușcaș a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre cel mai așteptat eveniment din viața ei. Vedeta susține că la cei 39 de ani se simte pregătită să facă pasul cel mare, dar pandemia îi cam încurcă planurile.
„Din cauza pandemiei și a tuturor restricțiilor este foarte greu să organizezi ceva (n.r. -nunta). Sunt foarte discretă cu viața personală și, dacă va avea loc nunta, cred că nimeni nu o să știe. Oricum, sunt o persoană care face lucrurile atunci când simte că e momentul, iar dacă o să simt să mă căsătoresc mâine, o să o fac.
Nu știu dacă se va întâmpla anul acesta, e foarte greu de spus pentru că o să ne închidă din nou. Însă, pot să afirm că mă simt pregătită să fac acest pas. Pentru orice vine pozitiv în viața mea, mă simt pregătită”, ne-a dezvăluit modelul internațional, în exclusivitate.
(CITEȘTE ȘI: ALINA PUŞCĂU S-A ÎNTORS ÎN ROMÂNIA! CUM AM FILMAT-O LA AEROPORT)
Alina Pușcaș ne-a mărturisit că, în ultima perioadă, viața ei s-a schimbat foarte mult. A învățat să dea mai multă atenție propriilor nevoi și să accepte că are de rezolvat anumite traume pentru a putea evolua pe toate planurile.
„Am devenit foarte spirituală și m-am schimbat foarte mult. Am devenit mult mai feminină și mai înțeleaptă, comunic foarte mult. Mi se pare foarte important să poți să comunici atunci când ești implicat într-o relație, fără să te gândești că-l superi pe celălalt.
Toate relațiile mele au fost la fel! Am avut relații toxice pentru că și eu eram o persoană toxică. Tot timpul respingeam bărbații buni și-i atrăgeam pe cei indisponibili. Îmi spuneau deseori că vreau să-i rănesc și că mă aflam într-o continuă competiție cu ei.
Cu toate acestea, mi-a fost frică tot timpul să spun ceea ce gândesc pentru că nu voiam să rănesc persoana respectivă. Iar acum am învățat să spun tot ce gândesc pentru că e o descărcare pentru mine, indiferent dacă pe celălalt îl doare când eu spun ceea ce simt.
Am ajuns să gândesc așa după ce am făcut foarte multe cursuri de dezvoltare personală. Nu mă mai interesau banii, nu mă mai interesa nimic. Simțeam că nu eram bine cu mine și m-am îndreptat către partea spirituală pentru a putea înțelege cine sunt. Iar acum pot să spun că stima mea de sine este mult mai ridicată”, a mai adăugat Alina Pușcău.
(VEZI ȘI: ALINA PUȘCĂU, DETALII DESPRE IUBITUL CARE A CERUT-O DE NEVASTĂ: ”A FOST A TREIA OARĂ!”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.