Vedeta de televiziune Alina Pușcaș a acordat un interviu pentru Antena Stars, în care a vorbit despre momentele de cotitură din viața ei.
Alina Pușcas a recunoscut că în ultima perioadă viața ei a devenit tot maia glomerată, iar asta nu i-a făcut bine deloc.
„În momentul de față, de un an de zile, pot să zic că nu m-am mai ocupat de mine, n-am avut când, n-am avut timp. Și am dedicat cred că tot timpul familiei, lui Mihai, copiilor și proiectelor, atât. Eu nu am existat, sincer”, a declarat Alina Pușcaș la postul de televiziune Antena Stars.
„Cumva îmi și place foarte mult ceea ce fac și nu aș renunța definitiv. Oricum ei sunt pe primul loc, familia, dar nu aș renunța și la cariera asta. Am 34 de ani și încă mai pot. Probabil că la partea de televiziune, sfârșitul va fi mult mai rapid. Dar la partea de film se poate duce mult și bine. În orice serial și film există personaje de toate vârstele, așa că nu m-aș opri. Și eu am avut momente în care am căzut foarte tare, psihic vorbind, sau, mă rog, ca și poftă de viață să zic. Eu nu sunt genul de om care să își arate public lucrurile astea. Când e să sufăr din cauza a ceva, o fac singură, o fac acasă. Stau eu în intimitatea mea și încerc să reglez lucrurile cu mine, să mă descurs singură. Sunt propriul meu psiholog. Nu e ușor deloc. Încerc și întotdeauna există perioade în care suferă câte cineva. Adică, în momentul în care am filmări… Bine, suferință poate e un pic prea mult spus, cuvântul ăsta e mult prea greu. Dar, are de suferit pentru că nu e loc să petrec mai mult timp”, a declarat Alina în cadrul unui interviu TV.
Alina Puşcaş şi stomatologul Mihai Stoenescu se iubesc ca în prima zi. Cei doi au făcut primul pas anul acesta, dar se iubesc de mai mult timp. Aum împreună doi copii, dar reuşesc să împartă viaţa de familie şi viaţa de cuplu într-un mod în care să împace şi capra şi varza, cum spune o vorbă românească.
Despre cum menţie relaţia amoroasă pasională, Alina Puşcaş a fost periculos de sinceră: „Nu o ţin forţat. Aşa simt. Mi-am găsit locul. Din punctul meu de vedere acesta e locul meu, iar dacă acesta va dispărea este finalul. Nu le programez. Le fac spontan. De exemplu, acum când este într-o operaţie să-i trimit un mesaj în care să-i spun: «Diseară…aş vrea să te înghesui într-un colţ al camerei!»Sunt nişte lucruri drăguţe, când lucrurile devin prea serioase e bine să pui câte un motiv de glumă”.