Alina Pușcaș este în doliu. În urmă cu câteva zile o persoană foarte apropiată prezentatoarei a decedat. Ea a fost absentă în toată această perioadă pe social media, însă, de curând, a revenit cu detalii despre cele întâmplate pentru urmăritorii săi.
Alina Pușcaș nu a vrut să spună cine este persoana care a murit, însă, din cele declarate, se pare că ar fi vorba de cineva foarte drag, afectând-o mult dispariția ei.
”În ultimele săptămâni am fost ceva mai retrasă, iar în ultimele zile chiar absentă. În viața fiecăruia apar momente mai puțin plăcute. Bineînțeles, nu voi face din acest eveniment nefericit un titlu de presă, sub nicio formă, de asta nu voi spune cine sau de ce a plecat dintre noi.”, a spus Alina Pușcaș pe Instagram.
Cu tărie de caracter, prezentatoarea de la „Te cunosc de undeva” a spus că trebuie să meargă înainte, de dragul familiei frumoase pe care o are.
”Nu vom lăsa drama să ne inunde viețile, că avem acasă trei minuni care vor să ne vadă mereu fericiți și optimiști, așa că ne vom aminti doar de lucruri frumoase în ceea ce privește persoana.”, a mai spus Alina Pușcaș în mediul online.
„Orice s-ar întâmpla, trebuie sa găsești cele mai bune și frumoase motive sa mergi mai departe… Și nu oricum, nu lovit sau supărat de ceva ce viata inevitabil ți-a dat, ci și mai optimist!
Amintește-ți Numai lucrurile frumoase din amintirea celui/celei ce „s-a dus”, a mai spus Alina pușcaș.