Alina Gorghiu: „PNL așteaptă să vadă câte mandate va avea…” / Mesaj dur pentru USR!
Alina Gorghiu (PNL) a declarat, duminică seara, că PNL așteaptă să vadă exact câte mandate va avea în următorul parlament ți se gândește la formarea unei majorități în jurul unui premier care „SPERĂ” să fie liberal.
Gorghiu a exclus orice negociere cu PSD, dar a avut un cuvânt greu și pentru USR PLUS, informează GÂNDUL.RO.
„În acest moment, mai important decât cine va fi pe prima poziție sau a doua va fi posibilitatea de a genera o majoritatea parlamentară în viitorul apropiat, care să poată duce la un guvern stabil, în parteneriat cu Parlamentul și președintele. Va trebui să ne gândim la o soluție, noi cei din PNL. Cheia este la oameni politici care au trecut prin mai multe campanii”, a spus Alina Gorghiu, întrebată dacă cheia este la UDMR. „Trebuie să așteptăm să vedem câte mandate va avea fiecare partid, pentru că în acest moment, cifrele și numărul de mandate sunt lucruri diferite. La PNL se va aștepta numărul final, vom vedea câte mandate sunt distribuite PNL și celorlalte partide”, a spus Alina Gorghiu.
„O prezență mai ridicată ar fi fost în avantajul PNL”
„Excludem categoric orice discuție cu PSD pentru viitoarea majoritate parlamentară, ca să înțeleagă lumea foarte bine că singura luptă puternică în această campanie a fost între PNL și PSD. Din păcate, prezența la vot nu a fost cea dorită. O prezență mai ridicată ar fi fost în avantajul PNL”, a adăugat Gorghiu.
„Sunt convinsă că vom reușit să adunăm în jurul nostru o majoritate, ca să dăm viitorul guvern, sper eu, cu premier liberal, pentru că atributul acesta este, conform Constituției, în dreptul președintelui, el are decizia de a desemna un premier. Acel premier are obligația să vină cu o formulă de guvern sprijinită de o majoritate parlamentară. Eu am convingerea că în România, la acest moment esențial, aș spune de răscruce, este esențial să reușim să coagulăm o majoritate proeuropeană sănătoasă, înțeleaptă, care să dea cât mai repede României un guvern, pentru că temele fierbinți sunt multe, iar PNL are soluții pentru fiecare dintre probleme”, a arătat Alina Gorghiu.
Mesaj dur pentru USR
„Va trebui să punem punct scandalului politic și să găsim resurse, mai ales cei care au simțit nevoia să capitalizeze electoral atacându-ne”, a spus Alina Gorghiu, întrebată despre faptul că PNL a fost atacat de USR PLUS în campanie, deși sunt priviți ca cei mai probabili parteneri de alianță. „Ne-au atacat de multe ori, dar asta nu înseamnă că nu va trebui să găsim împreună formula coerentă și corectă, lăsând orgoliile deoparte, pentru a construi împreună. Dacă vom avea tact în discuții, vom ajunge la o soluție bună pentru România. Nu va fi ușor, iar asta le spun și colegior din USR: dacă vor ca o negociere să iasă cum trebuie, să putem genera o majoritate sănătoasă, cu un guvern care să gestioneze lucrurile cum trebuie, atunci nu venim cu condiționări, cu prejudecăți, ci cu bună-credință și echlibru, încercând să găsim soluții, nu să punem pe masă ce ne desparte”, a punctat reprezentanta PNL.
Rezultatele provizorii arată că PNL ar fi obținut în jur de 25 la sută din voturi, iar USR-PLUS circa 15 la sută din voturi la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. La rândul lor, cei din UDMR ar avea în jur de 6 la sută din sufragii, dar numărul final de mandate va fi stabilit după redistribuirea voturilor acordate partidelor care nu au trecut pragul electoral de 5 la sută.