Au fost prietene, dar acum.. Alina Eremia a umilit-o pe Delia. Ce a spus despre vedeta de la Antena 1

Publicat: 29/11/2019 | 09:55
Alina Eremia a umilit-o pe Delia. Ce a spus despre vedeta de la Antena 1

Alina Eremia, una dintre cele mai iubite cântăreţe din noua generaţie, a făcut un “roast” în care a demonstrat că are umor, cele mai grele cuvinte fiind chiar la adresa ei. Dar nici jurații nu au fost scutiți de… surprize, Delia încasând ”lovituri” fără să se supere, firește.

”Îmi place să ies din zona de confort”, a declarat Alina Eremia, recunoscând că s-a aflat într-o ipostază nouă, fiind pentru prima oară când a făcut roast.

“A fost o ipostază nouă pentru mine și am avut niște emoții uriașe, dar îmi place să ies din zona de confort. Este prima dată când fac roast. Urmăream o grămadă de roast-uri înainte, dar este o diferență de la cer la pământ să fii tu cea care îl spune. Recunosc că m-am gândit de 3 ori înainte să accept și cumva m-am bazat pe faptul că jurații (n.red. – Delia nu a ”scăpat” nici ea de ”umilințe” gen roast, fiind ironizată fără rețineri) au un simț al umorului dezvoltat și nu se vor supăra. M-am luat și pe mine peste picior pe parcursul roast-ului. Nu îmi place să ma iau atât de tare în serios și sper că s-a înțeles că este totul în spirit de glumă. Îi apreciez mult pe toți cei pe care i-am menționat în roast. A fost o experiență interesantă, dar pe care nu aș repeta-o prea curând, având în vedere cât aveam pulsul!”.

Întregul moment va putea fi urmãrit în aceastã searã, de la 20:00, la Antena 1. Pentru prima oară în cele șapte sezoane de iUmor, show-ul va avea și o semifinală în care vor participa cei care au primit cele mai multe voturi în aplicația iUmor, dar nu au reușit să se claseze pe primul loc în preferințele publicului. Câștigătorul semifinalei, care va avea loc pe 6 decembrie, se va alătura celor 11 finaliști în lupta pentru marele premiu în valoare de 20.000 euro din data de 13 decembrie.

”Nu-mi pare rău de niciun lucru pe care l-am ratat”

Alina Eremia a avut un moment ”remember” pe pagina sa de Instagram, transmițându-le fanilor un scurt ”bilanț” personal. Nu regretă nimic, tot ceea ce i s-a întâmplat în copilărie și adolescență a însemnat, de fiecare dată, o experiență utilă și motivantă.

„Mi-am dorit foarte mult, am vizualizat, am visat treaba asta. Chiar cred că visurile pot fi palpabile și se pot transforma în realitate. De la 4 ani am început să cânt. Am renunțat la timpul liber. E dificil pentru un copil să renunțe la joacă, la gașca de prieteni, ca să meargă să studieze. Dar pentru mine a fost o plăcere, am fost atrasă de asta. Nu-mi pare rău de nici un lucru pe care l-am ratat. Mai târziu, mi-a fost greu să mă împart între școală, orele de canto, concursuri și filmări. Dar toate astea m-au adus în punctul în care sunt azi. Dacă aș fi să o iau de la capăt, poate aș fi mai muncitoare, dar tot la fel aș face”, a spus Alina pentru libertatea.ro.