Alina Chivulescu și Dan Chișu sunt împreună de 11 ani, destinul aducându-i împreună pentru un proiect, după care lucrurile și-au urmat cursul firesc, iar în 2018 și-au oficializat relația. Actrița și regizorul formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz. Chișu a apărut în viața ei într-un moment în care nu mai lua în calcul vreun alt angajament. În interviul exclusiv acordat pentru CANCAN.RO, actrița a vorbit despre debutul poveștii de dragoste, diferențele dintre ei, cum a trecut peste teama de avion, precum și despre relația cu fiul ei, Michael, în vârstă de 24 de ani, pe care îl are din mariajul cu Mihai Cuptor numit și Regele Imobiliarelor.
Alina Chivulescu și Dan Chișu joacă în serialele de la Antena 1, ea în “Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, iar el în “Iubire cu parfum de lavandă”. Actrița ne-a mărturisit că una dintre regulile lor de conviețuire este să nu dezbată acasă lucruri legate de meserie.
CANCAN.RO: Soțul tău, Dan Chișu, face naveta?
Alina Chivulescu: Nu, este și el aici. El călătorește foarte mult. Să călătorești până la urmă e un cadou pe care ți-l face viața. El a călătorit toată viața lui. Doamne ajută că poate să facă în continuare și când pot mai fug și eu.
CANCAN.RO: Care este locul de suflet pentru amândoi din toate aceste călătorii? Unde a fost vacanța, în care v-ați simțit cel mai bine?
Până să-l întâlnesc pe el, eu n-am depășit Europa, adică am călătorit foarte mult cu băiatul meu, dar cam în jur, pe aici ne învârteam. Oricum mie mi-era frică de avion, oriunde puteam să plec cu mașina, e adevărat că în vremurile alea se putea merge cu mașina, acum e mult mai comod să iei trenul decât să iei mașina.
Cred că n-ar trebui să fie foarte frig, dar acum, pentru că am mai îmbătrânit, n-ar trebui să fie nici foarte cald.
Culmea este că nu ne nu plac aceleași lucruri. Uite, da și totuși funcționăm în continuare. Adică, de exemplu, pentru mine locul cel mai frumos pe care l-am văzut și l-am văzut pentru că toată energia mea a fost acolo este nordul Spaniei, când am făcut două treimi de Camino. Pentru mine drumul ăla și Spania și oceanul și tot ce am văzut, aș zice că e cel mai frumos loc de pe pământ. Da, să-ți bată așa Atlanticul, să te plouă, să te ardă soarele. Oamenii sunt mișto, locurile sunt frumoase și culmea eu am mers singură. De exemplu, Dan mai zice așa: hai să mergem în Asia. Pe mine numai drumul, când aud de Asia, acum n-aș mai pleca, dar așa ca loc comun, probabil că undeva prin Asia ar fi. Asia pe care eu am descoperit-o cu el.
CANCAN.RO: Vă sprijiniți în ceea ce privește cariera? Vă consultați? Dezbateți personajele pe care le aveți în diverse proiecte?
Alina Chivulescu: Nu. Nu știu dacă e răspunsul așteptat, dar nu. Mai sunt momente în care în măsura în care citesc ceva și nu înțeleg, aștept punctul lui de vedere, dar sunt destul de încăpățânată așa și nu. Adică pur și simplu întreb mai mult de curiozitate, decât de sfat. În general, din ce văd acum, că nici măcar părerile politice când nu coincid iese dezastru realmente. Încerc ca acasă să nu fie dezbaterea asta pe meserie, deși ne uităm foarte mult la televizor, ne uităm foarte mult la seriale. Nu ne plac aceleași seriale, nu ne plac aceleași filme. Eu sunt, spre exemplu, mai pe partea asta pe dark, pe polițist, el zice: gata, ok! Dar trebuie să mă suporte, nu are ce să facă! (n.r. râde)
CANCAN.RO: Practic, povestea asta a început la premiera filmului Selfie, când ați avut norocul sau viața v-a adus unul lângă altul. Cine a făcut primul pas?
Alina Chivulescu: E destul de greu de delimitat, pentru că noi ne știam de foarte mult timp.
CANCAN.RO: Normal, fiind amândoi în această industrie.
Alina Chivulescu: Absolut. Și atunci cercul, să spunem, era și mai restrâns înainte. Deci ne știam. Eu îl admiram. Adică mi se părea un om dincolo de carisma lui și de toate lucrurile astea, mi se părea că e un om care face și care are de povestit lucruri. Adică Dan dacă se apucă să-ți povestească niște lucruri, realmente a făcut asta. Mi se părea senzațional. El a făcut ocolul pământului de două ori. Deci probabil că era un fel de admirație reciprocă, sper, cred, nu știu, habar n-am.
Și apoi lucrurile au venit oarecum organic, așa, adică nu ne-am aruncat niciunul dintre noi. Cred că nici nu ne mai doream foarte tare, niciunul dintre noi, la modul că într-un fel, lăsasem armele, cam așa ceva, știi, adică viața mergea într-un curs și mi se părea că aș cere prea mult să mai vină o dată o poveste din asta, în care să crezi, în care să te poți angaja. Dar iată că a venit.
CANCAN.RO: Și iată că sunteți în continuare împreună și fericiti. Deci a fost o alegere bună.
Alina Chivulescu: Dacă mă întrebi câți ani am, nu știu nimic. Noroc că mai sunt unii care îmi aduc aminte: vezi câți ani ai și vezi nu știu ce. Nu dau doi bani nici pe câți ani am, nici pe câți ani sunt într-o relație, nu știu nimic, chiar nu știu.
Nu mi se pare important până la urmă. Dar Doamne-ajută să ne țină Dumnezeu sănătoși și mergem mai departe, sper.
CANCAN.RO: Cum v-ați învins teama de avion?
Alina Chivulescu: A fost foarte greu. 5 ani nu m-am urcat în avion. Cu el și atunci cred că mai degrabă îmi era jenă să mărturisesc că mi-e frică de avion și cred că mergând așa până la urmă asta e și o lecție de viață. Esca spunea chestia asta: “Trebuie făcute lucrurile de care ți-e frică”. Andreea, pe care eu o ador pur și simplu, și până la urmă, da, cred că ăsta e motorul cel mai bun. Du-te nene. Ți-e frică? Fă-o!
CANCAN.RO: Să vorbim un pic și despre fiul dumneavostră. Vă doriți să deveniți bunică sau sunteți deja?
Alina Chivulescu: Nu. Michael are 24 de ani. Nu o să mă bag niciodată în viața lui, în deciziile lui. Nu, Doamne, adică serios suntem prieteni mai mult decât oricând. Am fost dintotdeauna, dar acum cu atât mai mult îi respect alegerile, opțiunile. El este masterant la Regie. A fost opțiunea lui, din fericire face lucruri bune, se înconjoară de oameni minunați, ceea ce este iată o calitate extraordinară. I-a dat D-zeu niște prieteni buni și cred și o familie ok.
Foto: Antena 1/Instagram
Citește și: Secretul siluetei actriței Alina Chivulescu, la cei 50 de ani ai săi. Cum se menține slabă
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.