Alina Ceușan nu face „echipă” cu soțul la evenimentele mondene: „El, de cele mai multe ori, preferă să…”
Alina Ceușan se împarte între viața de familie și viața profesională, „fugind” de la una la alta, de fiecare dată când e nevoie. Mama lui Rock și soția lui Raul, influencerița din Cluj nu se bucură, neapărat, de prezența partenerului său de viață în cadrul evenimentelor mondene. Întâlnită de CANCAN.RO la o nouă ediție „Digital Divas”, Alina Ceușan a dezvăluit, printre altele, motivul pentru care Raul, pasionat de industria de frumusețe, preferă să-i lase cale liberă și să nu „concureze” cu ea în lumina reflectoarelor.
Alina Ceușan bifează, fără excepție, prezența în cadrul evenimentelor mondene de la noi. Același lucru s-a întâmplat și zilele trecute, atunci când CANCAN.RO a întâlnit-o în cadrul unei noi ediții „Digital Divas”. Mai mult decât atât, a fost și premiată pentru munca prestată în mediul online.
Totuși, la mai toate evenimentele la care merge, clujeanca este acompaniată, fără excepții, de echipa care se ocupă de bunăstarea conturilor ei de socializare, dar și a afacerilor pe care le conduce. Cel care îi este partener de viață de aproape un deceniu nu îmbină neapărat relația amoroasă cu munca, așa că o lasă pe Alina să iasă în lumina reflectoarelor, iar el rămâne acasă, unde o așteaptă, de fiecare dată.
„El preferă să stea «in the backstage of things»”
Este cunoscut faptul că Alina Ceușan și Raul Tișa au o relație de nouă ani, iar de doi ani au devenit, oficial, soț și soție. De asemenea, cei doi au împreună un băiețel în vârstă de aproximativ doi ani, pe Rock. Chiar și așa, blondina se prezintă la evenimentele mondene neînsoțită de partenerul ei. După cum mărturisește chiar ea, Raul preferă să stea în „umbră”, deși activează și el, la rândul lui, în industria frumuseții.
„Raul nu are o prezență atât de activă în online. El lucrează tot în industria de beauty, dar nu este prezent și nu cred că îl veți vedea oricum la genul ăsta de evenimente. El, de cele mai multe ori, preferă să stea «in the backstage of things»”, a declarat fosta concurentă de la „Asia Express”.
Mai mult decât atât, în interviul exclusiv acordat pentru CANCAN.RO, Alina Ceușan a spus, fără echivoc, ce nu ar ierta într-o relație: „Absolut nimic din ce e de neiertat. Cred că respectul este foarte important și de acolo pornesc toate lucrurile”.
„Emisiunea la care am participat n-a avut cum să ne lege mai mult„
Prietenia dintre Alina Ceușan și Carmen Grebenișan datează de mai mulți ani. Legătura dintre ele a trecut la un alt nivel atunci când Carmen l-a botezat pe Rock, băiețelul Alinei, iar mai apoi, cea din urmă a fost nașă în cadrul cununiei civile dintre Carmen Grebenișan și Alex Militaru. Practic, acum formează o familie.
În urmă cu mai bine de doi ani, cele două au participat la emisiunea „Asia Express”, iar acum, Alina Ceușan descrie experiența ca fiind aventura vieții lor. Mai mult decât atât, cele două prietene se gândesc la ideea unui reality-show în care să fie protagoniste și în care să prezinte, fără perdea, viața din spatele jobului de influencer.
„Cochetăm cu ideea unui reality-show care să arate foarte mult ce se întâmplă în spatele acestui job de influencer și tot ce se întâmplă în online, dar și ce se întâmplă în spatele brandurilor pe care le avem împreună sau separat. We are best friends. Adică… emisiunea la care am participat n-a avut cum să ne lege mai mult, pentru că eram deja foarte legate și foarte închegate așa, ca și prietenie, dar a fost cu siguranță aventura vieții noastre și a fost un proiect foarte challenging. Eu mereu spun că a fost ca în armată”, a dezvăluit Alina, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.