Alina Ceușan a făcut mărturisiri despre Love Island, direct din Tenerife! Picanteria a venit pentru CANCAN.RO. „A rupt patul din prima seară!”
Cea mai nouă producție de la PRO TV, Love Island, debutează pe micile ecrane pe data luni, 2 octombrie, de la ora 23:00. Chiar înainte de marea premieră, CANCAN.RO a vorbit, în cadrul unui interviu de excepție, cu frumoasa Alina Ceușan. Prezentatoarea emisiunii în care cele 5 cupluri se luptă pentru marele premiu de 50.000 de euro ne-a dat, în exclusivitate, cele mai picante detalii din primul episod.
De luni, de la ora 23:00 și de marți până vineri, de la 23:30, unul dintre cele mai iubite formate internaționale de televiziune ajunge și în România, chiar pe PRO TV. 5 băieți și 5 fete, izolați într-o vilă luxuriantă din Tenerife, vor sta sub vizorul camerelor 24 de ore din 24. Cuplurile formate inițial sunt: Josefinka-Adrian, Mădălina-Eduard, Ada-Denis, Alexandra-Valentin, Andrei-Gabriela. Pentru a vedea imagini cu ei, intrați în GALERIA FOTO a acestui articol. Ce au făcut în primul episod? Iată toate detaliile, înainte de difuzare!
Concurenta de la Love Island a rupt patul încă din prima seară
CANCAN.RO: Mie știi ce mi s-a părut foarte, foarte tare și cumva cred că e faza emisiunii, e faza primului episod, că avem voie să dăm spoilere în definitiv pentru că deja s-a difuzat toată situația pe VOYO. Când una dintre domnișoare a fost aleasă de către Adrian și, ulterior, Alexandra, căci despre ea e vorba, studenta la Medicină în anul 3, dacă greșesc, te rog frumos să mă corectezi, a ales un alt băiat. Ceea ce ne dă de gândit, vis a vis de alegerile pe care chiar unii dintre noi am putea, la un moment dat, să le facem în viață. Cum ai simțit tu momentul ăla, care a fost destul de încărcat de tensiune? Cum ai reacționat?
Alina Ceușan: Bine, noi trebuia să ne uităm, în primul rând, la reacțiile băieților, să spun așa. Alexandra nu a fost singura care a făcut un pas în față, ba chiar făcuse și Ada un pas în față. Iată că aveam deja două fete, din două cupluri deja formate, care făcuseră un pas în față pentru unul dintre băieții care tocmai intrase în casă, anume Valentin. Nu ne miră, situații de genul ăsta se întâmplă. Cred că trebuie să ne bucurăm că ei sunt deschiși din punctul ăsta de vedere și trebuie să înțelegem, în același timp, că oamenii abia s-au cunoscut.
Vorbim foarte mult și de prima impresie, de acea dragoste la prima vedere, de acea intuiție și de acel vibe pe care vrei să-l ai când vezi o persoană. Ok, le-am prezentat 5 băieți, dar i-au adus pe rând pentru că nu aveam cum să-i aduc pe toți odată. Probabil că opțiunile se mai schimbă și cu siguranță se vor mai tot schimba de-a lungul sezonului pentru că, așa cum ai menționat și tu la început, noi apariții își fac simțită prezența, să spunem așa și lucrurile o să se schimbe, pur și simplu.
Poate că Alexandra nu va rămâne cu Valentin. Lucrurile se vor schimba și pentru Adrian, până la urmă, care făcea parte din cuplul inițial și acum este cu Josefinka, care a rupt patul deja, din prima seară, fără să facă mai nimic.
Cele 5 cupluri de la PRO TV, în același dormitor
CANCAN.RO: Eu ca om care nu aș fi văzut Love Island și aș fi auzit acum, de la tine, faptul că oamenii ăștia dorm, încă de prima dată, în aceleași paturi, au și niște perne brodate cu numele lor, e și o atmosferă foarte, foarte deschisă, dar ei au voie, real, pentru un neinițiat, să recurgă la lucruri fizice? Și aici nu mă refer poate doar la un simplu și nevinovat pupat prietenesc, dacă vrei.
Alina Ceușan: Deci hai să o luăm așa. La Love Island avem dormitorul care este deja iconic, toată lumea îl cunoaște. Este un dormitor la comun care are mai multe paturi și toți sunt nevoiți, practic, să doarmă în aceeași cameră. Lucrurile mai departe depind de cât de bine se înțeleg ei. Un prim sărut era cât pe ce să aibă loc la prima petrecere, în primul episod.
CANCAN.RO: La Alexandra.
Alina Ceușan: Da. Se întâmplă pentru că ei au venit aici cu sufletul deschis, sunt foarte deschiși în fața noastră și mă bucur că-și exprimă sentimentele pentru că despre asta este vorba în acest show, de a fi poate puțin mai extrovertiți, de a fi comunicativi și de a încerca să formeze o conexiune reală pentru a-ți găsi, într-adevăr, marea dragoste. Gândește-te că la final, un singur cuplu va câștiga premiul de 50.000 de euro și o să plece acasă cu o super-poveste despre cum s-au întâlnit aici, la Love Island.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.