Alin Smeu, fostul director economic al Chimcomplex Râmnicu Vâlcea, s-a sinucis. În vârstă de 49 de ani, bărbatul a fost găsit spânzurat în curtea casei sale. Polițiștii nu au găsit niciun bilet în care omul să-și explice gestul.
Alin Smeu și-a pus capăt zilelor în cursul zilei de luni. Bărbatul s-a spânzurat de un cireș, în curtea casei sale din Râmnicu Vâlcea.
Medicii care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul. Până în acest moment, nu a fost găsit niciun bilet de adio lăsat de fostul economist de la Chimcomplex.
Alin Smeu avea 49 de ani şi a lucrat la Oltchim Râmnicu Vâlcea din anul 1995, imediat după ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova. Din 2012 până în 2018, a fost director economic al Oltchim, anunță mediafax.ro.
NU RATA: TRAGEDIE PENTRU O FAMILIE DIN LUGOJ. UN ELEV PREMIANT A FOST GĂSIT SPÂNZURAT ÎN CURTEA CASEI
În 2018, societatea Oltchim a fost preluată de Chimcomplex, iar Alin Smeu a rămas pe postul de conducere în noua societate. La începutul acestui an, el şi-a dat demisia din funcţia de director economic. Potrivit unor surse locale, bărbatul ar fi avut probleme de sănătate, iar în ultima vreme a avut mai multe perioade de concediu medical.