Scandalul dintre Alin Oprea și fosta soție, Larisa Uță, s-a reaprins recent și nu pare că este aproape de final. În urmă cu puțin timp, artistul a rebufnit și i-a transmis mamei copiilor săi un avertisment dur! Acesta a precizat că este capabil să lupte în continuare, iar războiul dintre ei nu se va încheia curând. Află, în articol, ce l-a enervat pe celebrul cântăreț.
La trei ani de la divorțul controversat, s-a reaprins conflictul între Alin Oprea și Larisa Uță. Scandalul a reînceput în urmă cu aproximativ o lună, atunci când fosta soție a artistului a făcut o serie de acuzații dure în cadrul podcast-ului realizat de Bursucu. Cântărețul nu a rămas tăcut și a răspuns public, iar războiul dintre ei continuă și acum.
Citește și: Alin Oprea și-a modificat testamentul! Cine va moșteni averea lui, de fapt
În urmă cu puțin timp, Alin Oprea i-a transmis fostei soții un avertisment dur. Artistul a susținut că Larisa Uță se ascunde în spatele unor conturi false pentru a aduce jigniri la adresa lui și a Medanei. Așadar, cântărețul nu a mai rezistat și a răbufnit.
Solistul trupei Talisman i-a cerut Larisei Uță să nu îl mai atace. În caz contrar, războiul dintre ei nu se va încheia curând. Alin Oprea a mărturisit că va lupta în continuare fără oprire, folosindu-se de toate resursele disponibile.
„Până aici, Larisa Uță! Știu că tu te afli în spatele unor conturi false și a unor persoane care folosesc astfel de practici, cu intenția de a mă jigni, denigra și de a răspândi informații false în mediul online, atacându-mă nu doar pe mine, ci și pe soția mea Medana și pe cei apropiați nouă.
Vreau să-ți transmit clar: Atâta timp cât vei continua să acționezi cu lașitate în acest fel, războiul dintre noi nu se va încheia. Voi lupta fără oprire, pe toate planurile, cu toate resursele de care dispun și fără limită de timp, până când îmi voi recâștiga liniștea și normalitatea.
Oricât ai încerca să negi și să spui că nu ai legătură cu aceste conturi, există elemente clare care îți confirmă implicarea. Iar dacă, prin absurd, ai fi doar o persoană care o susține pe Larisa, ar trebui să te gândești la răul pe care i-l faci ei și copiilor ei prin această expunere publică.”, a scris Alin Oprea pe Facebook.
De asemenea, Alin Oprea a precizat că va ieși public să clarifice situația de fiecare dată când va fi nevoie. Mai mult decât atât, artistul a asigurat-o pe fosta soție că este pregătit pentru orice, dacă acest conflict va continua.
„Pe mine nu mă afectează, ba chiar mă ajută, pentru că presa și televiziunile preiau aceste subiecte, iar eu, cu siguranță, voi aduce clarificările necesare. Eu folosesc doar contul meu oficial pentru a posta și răspunde la comentarii.
Nu mă ascund cu lașitate în spatele unor identități false, spre deosebire de tine. Este alegerea ta dacă vrei să continui acest conflict sau să pui punct. Eu sunt pregătit pentru ORICE urmează.”, a adăugat artistul.