Alimentul considerat toxic, pe care majoritatea românilor îl consumă în fiecare zi

Publicat: 06/09/2023 | 17:07
Alimentul care poate deveni toxic pentru organismul uman / foto: Facebook

Produsele făinoase sunt printre cele mai consumate alimente de către români. În țara noastră, pâinea este nelipsită de pe masă, însă nu toată lumea știe că unele ingrediente din conținutul său nu sunt atât de sănătoase. Făina poate fi toxică, dacă este tratată cu dioxid de clor sau bromat de potasiu, substanțe care îi asigură culoarea albă.

Pâinea este un aliment de bază, fără de care multe mâncăruri nu ar avea aceeași savoare. Cu toate acestea, nu este la fel de bogată în nutrienți, în comparație cu alte alimente, cum ar fi fructele sau legumele.

Potrivit specialiștilor, este bogată în calorii și carbohidrați, însă nu este la fel de generoasă din punctul de vedere al aportului în proteine, grăsimi, fibre, vitamine și minerale.

Important de menționat este faptul că profilul nutrițional poate varia semnificativ în funcție de tipul pâinii. Spre exemplu, pâinea integrală este bogată în conținutul de fibre, în timp ce pâinea cu cereale germinate are un aport valoros de betacaroten, vitamina C și vitamina E, fiind considerată o opțiune bună pentru persoanele care țin dietă și caută alternative de a menține masa nutrițională.

Este cunoscut faptul că pâinea are un conținut ridicat de gluten, o proteină esențială care conferă aluatului o textură elastică și îl ajută să crească. Cu toate că majoritatea oamenilor tolerează glutenul fără probleme, unii nu îl pot digera, iar acest lucru poate duce la o serie de probleme, mai ales în ceea ce privește digestia.

CITEȘTE ȘI: Alimentul care a devenit un lux pentru români. Vine de la țară și se vinde cu peste 300 de lei

Făina albă, un aliment toxic pentru sănătate / foto: Facebook

Pâinea poate deveni toxică, dacă aluatul din care este făcută are în compoziție făină cu dioxid de clor sau bromat de potasiu

Oamenii de știință au analizat impactul pe care îl are făina care este tratată cu dioxid de clor sau bromat de potasiu, substanțe care îi asigură culoarea albă.

Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că bromatul de potasiu este cancerigen, fiind responsabil de tumorile tiroidiene, dar și de cele care apar la nivelul celulelor intestinale și ale ficatului.

Din acest motiv, în unele țări bromatul de potasiu a fost interzis. O alternativă sănătoasă este pâinea obținută din cereale integrale, notează secretele.com.

„În legătură cu sortimentul de pâine, fiecare trebui să-şi găsească pâinea care să fie pe gustul lui. Din punct de vedere caloric, ele au acelaşi aport, adică aproximativ 230 de calorii pe suta de grame. Doar conţinutul de fibre diferă între pâinea albă şi pâinea intermediară sau neagră,” a declarat nutriţionistul Mihaela Bilic, în cadrul unui interviu mai vechi, notează Adevărul.

VEZI ȘI: Alimentul consumat zilnic de români, care le strică sănătatea. Medicii trag un semnal de alarmă: „Ne descompunem”