Alimentul care dă dependenţă la fel ca fumatul: „Creierul nostru şi-l va dori la nesfârşit”
Se poate spune că este unul dintre alimentele preferate ale românilor, însă puțini sunt cei care știu că acesta poate provoca dependență. Ce conține, de fapt, acest produs, dar și care este motivul pentru care specialiștii recomandă evitarea sau consumarea cu moderație a acestuia.
Alimentele bogate în carbohistrați, grăsimi și zaharuri stimulează secreția de dopamină în creier (hormonul fericirii), acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care chipsurile sunt atât de îndrăgite. Cu toate acestea, puțini sunt cei care sunt conștienți de riscurile la care se expun atunci când abuzează de acest produs.
Se spune că moderația este cheia unui stil de viață echilibrat și sănătos, iar cantitatea poate face diferența. Deși mulți ar spune că chipsurile nu au de ce să fie atât de nocive, mai ales că sunt făcute din cartofi copți, prăjiți sau rumeniți la cuptor, specialiștii vin cu vești îngrijorătoare. Un procent destul de mare de chipsuri nici măcar nu conțin cartofi. Doar 15% dintre producători menționează pe ambalaj cantitatea de cartofi folosită.
Chipsurile pot provoca dependență
Potrivit nutriționiștilor, chipsurile pot provoca dependență la fel ca orice altă substanță psihoactivă. Același lucru se poate întâmpla și în cazul dulciurilor, mezelurilor sau a alimentelor pline de grăsimi și carbohidrați. Chipsurile din comerț conțin, de fapt, o mulțime de prafuri, potențiatori de arome, aditivi și chimicale.
Citește și: CELE 7 ALIMENTE PE CARE LE POȚI MÂNCA ȘI NOAPTEA, LA ORICE ORĂ
Potrivit unui studiu al Asociației Pro Consumatori (APC), 44% din sortimentele analizate conțin acid citric, 37% monoglutamant de sodiu, 15% clorură de potasiu, 15% acid lactic, 7% trei tipuri de potențiatori de gust (monoglutamat, guanilat disodic și ribonucleotide disodice).
Ce conțin, de fapt, chipsurile
Citește și: DE NECREZUT! CE CONȚINE, DE FAPT, MUȘCHIUL FILE DE PORC LA 84 LEI/KG DIN SUPERMARKETURILE DIN ROMÂNIA
Acidul citric este un compus organic, fără culoare și are rol de acidifiant. Consumul excesiv poate provoca dureri abdominale, iar experți nu recomandat în alimentația copiilor.
Monoglutamant de sodiu (E621) este un potențiator de aromă și de gust care poate provoca reacții alergice, dureri de gât și cap, amețeli, diaree, greață. Nu trebuie consumat de către femeile însărcinate, copii, bătrâni și cei care au probleme cardiace.
Clorură de potasiu (KCI) este o sare fără sodiu folosită în general ca îngrășământ în agricultură, dar și pentru protejarea aliajelor de oxidare. Clorura de potasiu poate avea efecte ireversibile asupra sănătății, de la afecțiuni renale, cardiace, până la declanșarea diabetului zaharat și infarctului miocardic.
Acid lactic (E270) este un puternic stabilizator și conservant și poate duce la apariția unor reacții alergice (mâncărimi, inflamarea căilor respiratorii, secreții nazale) și duce la subțierea smalțului dentar. Produsele care conțin acid lactic nu trebuie să existe în alimentația bebelușilor și a copiilor.