Alimentele care te scapă de muște și gândaci. Așa scapi rapid de insectele nedorite

Publicat: 23/07/2022 | 10:56

Vara este fără doar şi poate anotimpul preferat de foarte multe persoane. Cu toate acestea, sezonul cald aduce în vieţile oamenilor insectele care se trezesc la viaţă în această perioadă. Pe lângă faptul că sunt deranjante, furnicile, muștele, moliile, țânțarii, păianjenii sau gândacii pot transmite anumite boli şi pot apărea în cele mai neaşteptate locuri din casă. Iată cum poţi scăpa rapid de ele.

Dacă nu vrei ca moliile, musculiţele şi gândacii să se înmulţească necontrolat, înainte de a folosi orice soluţie pentru îndepărtarea acestora, trebuie să ţii cont de câte aspecte. În primul rând trebuie să găseşti ascunzătoarea insectelor. Debaraua, coşul de gunoi şi dulapul de bucătărie sunt doar câteva dintre locurile în care se pot ascunde. După ce identifici zonele „cu probleme”, trebuie să cureţi bine acele spaţii. De asemenea, evită să laşi mâncarea neacoperită sau vasele nespălate şi cel mai important cu ţine gunoiul în casă.

Alimentele care te scapă de muște și gândaci

În cazul în care nu vrei să foloseşti soluţii chimice pentru a scăpa de insecte, există şi metode naturale care le vor face să stea departe de locuinţa ta.

Menta– Antenele furnicilor sunt sensibile la mirosul de mentă. Amestecaţi ulei esenţial de mentă cu apă, aproximativ 10 picături într-o sticlă mică de apă cu care să dați pe tocurile de la ușă sau direct pe liniile de furnici pentru a scapa de acești dăunători.

Usturoi proaspăt- Decojiți un cățel sau doi de usturoi proaspăt și puneți-l lângă mușuroi. Mirosul de usturoi le va alunga într-o secundă. Acest aliment vă poate săpa şi de muşte. Pulverizați ulei de usturoi prin casă sau puneți-l în vase plasate în locurile în care se adună muștele.

Drojdie și pătrunjel- Amestecați jumătate de litru de apă cu o lingură de zahăr şi două linguri de drojdie. Dizolvați bine zahărul şi drojdia în apă și turnați soluţia în farfurii mici pe care le aşezați în camere. În schimb, dacă vreţi să scăpaţi de furnici din spaţii închise precum  dulapuri, noptiere, acest lucru va fi posibil dacă stergeţi obiectele de mobilier cu apa în care aţi fiert pătrunjel.

Oţet- Pentru a scăpa de muște în bucătărie aveți nevoie de câteva picături de oţet, pe care să le puneți pe o plită încinsă. Mirosul degajat va alunga muştele instantaneu.

Castravete- Puneți lângă coşul de gunoi câteva felii de castravete pentru a împiedica muştele să depună ouă. Feliile de castravete alungă muştele din încăperi dacă sunt puse într-un bol şi lăsate să-şi facă efectul peste noapte.