Alimentele care ar putea să fie interzise în România! Proiectul a trecut de Camera Deputaților. „Este poate cea mai importantă iniţiativă legislativă”

Publicat: 29/07/2020 | 18:10

O schimbare importantă ar putea urma în industria alimentară din România. O serie de alimente preferate de români este posibil să dispară de pe piață. Este vorba despre unele alimente care conțin acizi grași trans, care dăunează organismului.

Astfel, produse ca margarina, produsele semipreparate, chipsurile sau pop-cornul la microunde ar putea dispărea din alimentaţia noastră, începând de anul viitor. Acest lucru vine după ce proiectul senatorului USR Adrian Wiener, medic de profesie, a trecut marţi de Camera Deputaţilor.

Acest proiect vizează limitarea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman, adică reducerea cantităţii de „grăsimi rele”. (CITEȘTE ȘI: VEȘTI PROASTE PENTRU ROMÂNI! SE SCUMPESC MULTE DINTRE ALIMENTE. CARE SUNT PRODUSELE PENTRU CARE TREBUIE SĂ SCOȚI MAI MULȚI BANI DIN BUZUNAR)

„Este poate cea mai importantă iniţiativă legislativă destinată prevenţiei în România. E un pas important, așteptat de foarte mult timp. De cel puțin trei ani de zile, legea stă prin sertare. Este un pas mare spre civilizația alimentară în România. După cum știm, acizii grași trans sunt cei mai toxici macronutrienți la adresa vaselor de sânge. Estimările arată că între 3.000 și 5.000 de români mor anual strict din cauza riscului nutrițional suplimentar inclus de acizii trans”, a declarat senatorul USR, potrivit Antena 3.

Proiectul de lege ar putea intra în vigoare în 2021

Proiectul de lege a fost adoptat marţi și ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie 2021. Ceea ce însemnă că din primăvara anului viitor, s-ar putea reduce riscul de îmbolnăvire a populaţiei prin boli cardiovasculare, având în vedere şi limitarea consumului de alimente nesănătoase. (VEZI ȘI: CE ESTE PIRAMIDA ALIMENTELOR ŞI CUM NE AJUTĂ ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI)

 „Eu cred că e cea mai importantă inițiativă în medicina preventivă din acest mandat de parlamentar. Mă bucur foarte mult pentru această lege… Și sper același lucru și cu legea în ceea ce privește reglementarea tutunului și cu accizarea excesului de zaharuri din băuturile răcoritoare și toate inițiativele în zona preventivă care ar influența masiv în bine sănătatea publică”, a declarat, potrivit dcnews.ro, Adrian Weiner.