Alexia şi Naddhu, rivale pe toate „fronturile”. Nu numai că au împărţit un bărbat, dar… S-au întrecut în ţinute de Halloween. Cine ia titlul pentru cel mai sexy costum?
Alexia Eram şi Naddhu s-au întrecut în ţinute de Halloween. Deşi nimeni nu se aştepta să le vadă pe cele două în acelaşi loc, mai ales după ultimele întâmplări, distracţia a fost mult mai importantă. Fiica Andreei Esca a fost însoţită, evident de tânărul antreprenor, cu care şi-a şi asumat relaţia în ochii lumii. De cealaltă parte, influenceriţa cu care Mario Fresh a petrecut o noapte magică a fost înconjurată de prieteni, dar nici urmă de artist. Ce ne-a atras atenţia în schimb este faptul că ambele au avut costume asemănătoare. Dar vă lăsăm pe dumneavoastră, dragi cititori să decideţi cui i-a stat mai bine.
Alexia Eram şi Naddhu sunt fără îndoiala două dintre cele mai frumoase femei din mediul online. Cu siguranţă şi Mario Fresh o să ne dea dreptate având în vedere că a plecat de la prima şi s-a îndreptat către cea de-a doua. Diferenţe există, bineînţeles şi sunt multe la număr, dar nu despre asta vorbim acum.
Cine ia titlul pentru cea mai sexy ţinută?
Ne focusăm atenţia pe ce s-a întâmplat seara trecută într-un club de fiţe din Capitală. Distracţie mare, voie bună, dragostea a plutit în aer… mai mult pentru una dintre protagonistele subiectului nostru dar… Una peste alta, fetele noastre s-au simţit extraordinar. Aşa cum vă spuneam la începutul articolului, tinerele domnişoare au avut apariţii impresionante, ce-i drept şi mama natură le-a ajutat destul de mult. S-au pregătit temeinic pentru eveniment şi mare ne-a fost mirarea când am văzut că, de fapt, au aceleaşi gusturi şi în ceea ce priveşte hainele, nu numai bărbaţii. Facem o scurtă descriere pentru fiecare ca să puteţi înţelege mai bine la ce ne referim.
Alexia a ales să poarte un costum de cowgirl format dintr-un top negru, blugi peste care avea pantaloni largi din latex cu o curea specifică şi o pălărie care a întregit perfect ţinuta. De cealaltă parte, Naddhu a vrut să iasă mai mult în evidenţă pentru că a ales o ţinută foarte asemănătoare, dar mult mai îndrăzneaţă. Detaliile argintii de pe costum au făcut diferenţa, dar şi priveliştea din spate…
Acestea fiind spuse, lăsam decizia în mâinile dumneavoastră!
Alexia Eram a dat-o pe faţă! Nu-l mai ascunde pe iubi
Şi dacă tot am deschis subiectul, nu aveam cum să nu amintim chiar şi în câteva rânduri despre sărutul pe care toată lumea-l aştepta!
La circa două luni de la despărțirea de Mario Fresh, fiica Andreei Esca simte din nou fluturi în stomac şi a decis să le arate tuturor cât este de îndrăgostită. Fără să-i mai pese că este în public, l-a luat pe iubi şi l-a pupat cu foc în mijlocul mulţimii. Nu mai există niciun dubiu, influenceriţa şi-a asumat că trăieşte o nouă poveste de dragoste şi bine face! (VEZI IMAGINILE AICI)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.