Alexandru Rafila cere redeschiderea școlilor pentru clasele primare. Candidatul PSD la alegerile parlamentare a declarat că nu este normal ca elevii să fie ținuți în fața unui monitor timp de luni de zile și că aceștia ar trebui să interacționeze unii cu alții, altfel vor avea mari probleme atunci când vor deveni adulți.
Profesorul Alexandru Rafila susține că măsura închiderii școlilor a fost luată mult prea devreme, iar acest lucru i-ar putea afecta pe elevi, în viitor.
Rafila nu este de acord cu desfășurarea cursurilor online
Candidatul PSD la alegerile parlamentare susține că nu este normală nici închiderea piețelor, dar nici cursurile online și acuză autoritățile pentru măsurile luate.
„Nu am fost predictivi, am fost doar reactivi. Noi am închis şcolile când nu era cazul. Este foarte clară poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind menţinerea deschisă a şcolilor, măcar a celor primare, pentru că aceşti copii, dacă au condiţii de învăţământ, şi şcolile am înţeles că au fost amenajate în acest sens, trebuie să primească copiii.
Copiii noştri nu pot deveni nişte copii cu foarte serioase tare, nu în procesul educţional şi în procesul dezvoltării ca viitori adulţi, din punct de vedere psiho-social. Asta este principala problemă. Copiii trebuie să interacţioneze unii cu alţii, trebuie să interacţioneze cu cadrele didactice, nu putem ţine un copil în faţa unui ecran luni de zile pentru că ne e frică de ce s-ar putea întâmpla, pentru că nu ne pregătim sau pentru că negăm recomandările unor organizaţii internaţionale”, a spus AlexandruRafila, potrivit News.ro.